Proiectul Legii pensiilor, prezentat la Iaşi de reprezentanţii Guvernului

0
976

Marius Adrian Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale au susținut, la Iaşi, o conferință de presă în care a fost prezentat noul proiect al Legii pensiilor.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat, în data de 9 august, dezbaterii publice proiectul de Lege privind sistemul de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

– contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

– egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;
– solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;
– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.
Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează.

Anterior conferinței de presă a fost organizată o dezbatere publică la Palatul Administrativ în care au fost discutate principalele aspecteși modficări care vizează proiectul legii pensiilor.

În cadrul acesteia, majoritatea celor prezenți au apreciat proiectul de lege propus de Guvernul României, însă au fost făcute și noi propuneri care vizează reducerea termenului de soluționare a contestațiilor, intrarea în vigoare a legii mai repede decât este programat(încă din 2020), indexarea punctului de pensie în raport cu inflația, stabilirea clară a grupelor de muncă sau precizarea vârstei la care femeile pot opta să iasă la pensie. De asemenea, a fost explicată și modalitatea prin care vor fi efectuate calculele pentru noile pensii, dar și documentele care vor sta la baza validării anilor de muncă. Participanții au primit răspunsurile punctual, iar acolo unde problematica a fost mai complexă s-a stabilit ca sesizările să fie discutate mai întâi în cadrul grupurilor de lucru din cadrul ministerului și apoi să fie aduse la cunoștinta oamenilor.

“Ne dorim o lege mai bună decât cea de acum, care să nu mai fie modificată pe parcursul aplicării și care săelimine inechitățile din sistemul public de pensii. Acesta este și motivul pentru care organizăm aceste ample dezbateri peste tot în țară. Primim în continuare pe toate canalele recomandări sau considerații care vizează îmbunătățirea proiectului legislativ. Îi mulțumesc domnului președinte Maricel Popa pentru interesul manifestat și dorința expresă a acestuia de a organiza la Iași o astfel de dezbatere” a declarat secretarul de stat.