Proiectarea centurii ușoare de ocolire a Iașului intră în linie dreaptă

0
1251

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel alexe s-a deplasat, împreună cu proiectantul Centurii Uşoare de Ocolire a municipiului Iaşi pe traseul de peste 73 de km de drum județean, ce va străbate comunele Popricani, Rediu, Lețcani, Horlești, Voinești, Mogoșești, Ciurea, Bârnova, Tomești și Holboca.

“Ne-am întâlnit cu fiecare primar în parte și am discutat despre soluțiile tehnice pentru traseu și, în special, pentru anumite sectoare de drum ce prezintă particularități specifice. Am stabilit încă din această etapă incipientă o relație de coordonare între Consiliul Județean Iași, primăriile implicate și proiectant pentru a ne asigura că stabilim încă de la început care sunt necesitățile și prioritățile pentru fiecare comunitate, de la cum va arăta drumul județean, la intervenția asupra structurilor de rezistență, la amenajarea stațiilor de transport în comun, a zonelor pietonale sau a pistelor de bicicletă. În acest fel, intrăm din start în linie dreaptă cu proiectarea centurii, reducând din birocrație, care știm cât de mult poate să îngreuneze un proiect de o asemenea anvergură”, a declarat președintele CJ Iași.

“Și eu, ca fiecare ieșean, îmi doresc să finalizăm cât mai repede înființarea centurii ușoare și să construim o infrastructură mai bună în județ pentru a rezolva problemele de trafic și mobilitate, dar și pentru a crea mai multe oportunități de dezvoltare economică. Din fericire, știm ce avem de făcut, iar atât noi, echipa de la CJ, cât și primarii și echipa proiectantului suntem implicați și ne dorim să mișcăm lucrurile cât mai repede. În cinci luni, vom avea documentația tehnică finalizată și vom intra în etapa următoare.Dragi ieșeni, avem un obiectiv comun. Și eu, și dumneavoastră, și echipa liberală ne dorim dezvoltarea județului nostru. Aveți încredere că împreună vom putea crea aici o comunitate care să arate exact așa cum ne dorim.“, a mai spus Costel Alexe.