Problemele comunităţii moldoveneşti din Iaşi, discutate la Palatul Roznovanu

0
835

În Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi a aviut loc vineri, 14 august, o dezbaterte privind problemele și soluțiile comunității de români din Republica Moldova, eveniment la care au fost prezenţi primarul Mihai Chirica, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, alături de o serie de ieșeni născuți în Republica Moldova și care în prezent reprezintă figuri reprezentative ale mediului cultural, medical, juridic și de business din Iași. Invitat special al evenimentului a fost Andrei Năstase, avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova.

“În deschiderea evenimentului, primarul Mihai Chirica a făcut referire la misiunea umanitară a Guvernului României întreprinsă în Republica Moldova la începutul pandemiei COVID-19, precedată de ajutorul financiar acordat de către Iași orașului Chișinău pentru susținerea luptei împotriva răspândirii coronavirusului. Apoi, edilul-șef a apreciat contribuția adusă de comunitatea moldovenilor la dezvoltarea economică și socială a Iașului”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iaşi.

„Noi, alături de această comunitate, putem juca un rol esențial în integrarea Republicii Moldova în Europa unită. Trebuie să avem în vedere acționarea tuturor pârghiilor necesare creșterii nivelului de trai al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, precum și construirea unei viziuni comune de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. A venit timpul să încercăm să schimbăm destinele Republicii Moldova. Avem un singur candidat pe care îl susținem la funcția de președinte al Republicii Moldova, iar acesta este Andrei Năstase. Republica Moldova are nevoie de un președinte cu viziuni democratice reale, care să poată ține în frâu politicile de dezmembrare dezvoltate de autoritățile de peste Prut”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a menţioant că Andrei Năstase este un excelent ambasador al Iașului și că, în calitate de candidat la președinția Republicii Moldova, poate deveni singurul ieșean de până acum președinte de țară.

De asemenea, acesta a scos în evidență sprijinul concret pe care Guvernul României îl acordă Republicii Moldova. „Suntem în curs cu două memorandumuri, unul al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de 100 de milioane, pentru a sprijini proiectele comunității Republicii Moldova, iar al doilea memorandum este cel prin care vrem să trecem Prutul cu Apavital SA pentru a sprijini comunitățile din Republica Moldova cu aducțiuni de apă.

O realizare importantă a statului român este cea a gazoductului Iași – Ungheni, care reduce dependența Republicii Moldova față de gazul rusesc sau ucrainean. România este astăzi principalul investitor în Republica Moldova ca număr de firme și ca resurse financiare. După ce vom reuși să finalizăm acest proiect de infrastructură al Autostrăzii A8, partea cu Iași – Ungheni cu trecere spre Pașcani – Târgu Neamț, vom avea o legătură directă care azi prinde contur și Iașul se va apropia mai mult de Chișinău decât de București”, a declarat Costel Alexe.

În cuvântul său, adresat participanţilor la dezbatere, Andrei Năstase a adus în discuție șansele de realizare a unirii dintre Republica Moldova și România, declarându-se dezamăgit de lipsa de coeziune în această privință a oamenilor politici de la Chișinău. „S-au ratat foarte multe șanse, foarte multe oportunități. S-a vorbit foarte mult și, din păcate, s-a făcut mult prea puțin. În urmă cu ceva timp am propus la Chișinău un proiect care să ne unească pe toți. M-am gândit că e bine ca toate forțele pro-europene, pro-democratice, pro-românești de la Chișinău să aibă un singur candidat pentru următoarele alegeri prezidențiale. Nu a fost să fie pentru că la Chișinău predomină interesul personal, interesul de grup. Sunt prea mulți politicieni și prea puțini oameni de stat”, a spus Andrei Năstase.

În cadrul evenimentului, primarul Mihai Chirica i-a înmânat lui Andrei Năstase, în mod oficial, și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, în urma adoptării unei hotărâri în acest sens de către Consiliul Local.