Pasajul Alexandru cel Bun va intra în reabilitare. Lucrările se ridică la 38 milioane lei.

0
890

Pasajul Alexandru cel Bun va intra în reabilitare, anunță Primăria Iași. Actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru lucrări de reparații capitale la pasajul Alexandru cel Bun va face obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supus atenției consilierilor locali în ședința extraordinară a Consiliului Local de luni, 17 august.

Primarul Mihai Chirica a declarat într-o conferință de presă că valoarea totală estimată a lucrărilor la pasajul Alexandru cel Bun este de 38.042.847,44 lei, inclusiv TVA, iar durata execuției acestora ar fi de 14 luni. Lucrările vor include reabilitarea pasajului și consolidarea zidurilor de sprijin din rampele de acces. Conform proiectantului, soluția aleasă de reprezentanții municipalității va asigura o durată viitoare de exploatare a pasajului de minim 55 de ani, în condiții de siguranță și confort pentru circulația rutieră, a tramvaielor și a pietonilor pe și sub pasaj.

Pasajul a fost construit în perioada 1977 – 1980 de Grupul de Șantiere Drumuri și Poduri Iași, în baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul de Cercetări și Proiectări Moldova Iași.

Pasajul are o lungime de 521,85 metri. Carosabilul are o suprafață de 8.767,80 metri pătrați, iar trotuarele de 2.435,40 metri pătrați.

Urmează scoaterea la licitație a serviciilor de proiectare a lucrărilor de reparații capitale a infrastructurii pasajului suprateran Alexandru cel Bun.