Primul parc industrial de la Miroslava, pe punctul de a-și deschide porțile toamna aceasta

0
1037

Comuna Miroslava, considerată cea mai bogată din România, poate fi luată drept exemplu de administrare a unor terenuri amplasate într-o zonă vânată de investitori. Peste 46 de hectare de teren aflate la intrarea în municipiul Iaşi, fac parte din primul parc industrial funcţional din judeţ, scrie adevarul.ro.

Investitorii nu închiriază clădiri, ci concesionează aici terenuri, pentru care sunt asigurate utilităţi și îşi fac singuri halele şi spaţiile de producţie, în funcţie de necesităţi. Până în prezent, 58 de rezidenţi au luat terenuri pe care au început să-şi ridice halele, primii doi rezidenţi fiind aproape să-şi înceapă activitatea în această toamnă. Companiile rezidente sunt din diverse domenii, de la IT la industria alimentară. Astfel, la intrarea în Iaşi vor deschide unităţi de producţie şi logistice companii precum Electra, Gemini Cad Systems, Fildas Trading, Brio Grup sau Casa Lebăda.

Potrivit estimărilor, în zonă vor fi asigurate în jur de 2.500 de locuri de muncă, iar investiţiile firmelor vor fi de câteva zeci de milioane de euro. Redevenţa anuală pe care firmele o plătesc este de 0,9 euro/mp/an, iar taxa de administrare este de 0,5 euro/mp/an. Pe de altă parte, firmele sunt scutite de la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri.

Un al doilea parc la Miroslava este deja în curs de autorizare, răspunzând astfel solicitărilor potențialilor clienți.