Aşa cum era de aşteptat, trialul desfăşurat pe terenul II al Complexului „Emil Alexandrescu”, la care au fost invitaţi treizeci de tineri jucători, n-a scos la iveală talente ieşite din comun care să poată intra în calculele antrenorului Flavius Stoican pentru echipa ce s-a calificat în premieră în play-off-ul Ligii 1, ci poate pentru un eventual nucleu al echipei a II-a ce se vrea înfiinţată. „Mă aşteptam la mult mai mult. Stoican va decide, dar nu cred că vreunul dintre jucătorii văzuţi pot intra în lot. Îi vom monitoriza în continuare pe unii dintre ei”, a declarat ieri directorul sportiv Tibor Selymes, el admiţând totuşi că nu este exclus ca vreunul dintre cei testaţi să fie luat în cantonamentul de la Cheile Grădiştei, care va debuta la sfârşitul săptămânii.

Selymes a remarcat un jucător de 17 ani, probabil pe mijlocaşul central Pipoş (Sporting Vaslui), despre care a menţionat că are potenţial pentru a progresa, dar a menţionat că mult mai preocupat este să transfere jucători valoroşi pentru a întări lotul, ieri şi astăzi înaintând oferte celor patru jucători de care amintea la conferinţa de presă desfăşurată la începutul săptămânii trecute, convingându-l pe Stoican de utilitatea lor. „Nu l-am convins eu pe Stoican, s-a convins singur că sunt fotbalişti care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a menţionat directorul sportiv de la CSM Poli, el evitând să dea nume, dar a precizat că posturile pe care respectivii jucătorii evoluează sunt „mijlocaş, extremă, atacant şi fundaş central” şi că provin din „Franţa, Olanda şi o altă ţară pe care nu o pot dezvălui acum”. „Sunt jucători buni, sper să-i putem transfera”, a menţionat Stoican.

Platini, deşi mai are încă un an de contract în Copou, tot n-a revenit la Iaşi, dar Selymes susţine că a discutat cu jucătorul şi că vor apărea clarificări zilele viitoare. Reamintim că fotbalistul nu s-a prezentat la reunire şi că nu mai vrea să apere culorile Iaşului, însă nu se va transfera decât pe bani sau va fi suspendat.

Altfel, trupa lui Stoican a finalizat testele fizice de la începutul perioadei de pregătire. Ca de obicei, cel mai bun s-a dovedit Panţîru, el fiind secondat de Kizito, Mihalache şi Chelaru.