Primarul Mihai Chirica schimbă modul în care va fi dată autorizația de construire. Locurile de parcare vor fi afectate

0
807

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a emis o dispoziție către Direcția de Urbanism a Primăriei, prin care sunt reglementate mai ferm obligațiile dezvoltatorilor imobiliari privind locurile de parcare, locuri pentru biciclete și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

1. Eliberarea autorizației în scopul construirii ansamblurilor rezidențiale / locuințelor colective se va realiza în următoarele condiții:

a) necesarul de locuri de parcare se va asigura pentru fiecare tronson de clădire rezidențială, sens în care se va menționa în mod expres în autorizația de construire numărul de locuri de parcare aferent fiecărui tronson de clădire în parte, conform legislației;

b) dimensionarea locurilor de parcare se va face direct proporțional cu numărul unităților locative care compun ansamblul rezidențial, sens în care se va menționa în mod expres în autorizația de construire faptul că fiecărei unități locative îi corespunde un loc de parcare aferent, identificat în memoriul tehnic și partea desenată (de exemplu, apartamentului 5 îi corespunde locul de parcare 7);

c) în conținutul autorizației de construire se va menționa obligația investitorului de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent și, corelat, de a proceda la intabularea dreptului de proprietate a locuinței individuale numai împreună cu locul de parcare achiziționat;

d) fiecare tronson de clădire va fi prevăzut cu minim un loc de parcare echipat cu instalații de încărcare destinate vehiculelor electrice; e) fiecare tronson de clădire care face parte din ansamblul rezidențial va fi prevăzut cu rasteluri / locuri de parcare special amenajate pentru biciclete;f) fiecare tronson de clădire trebuie să asigure accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii;

g) toate condițiile expuse mai sus vor fi configurate într-o planșă tehnică anexă la autorizația de construire, care va face parte integrantă din aceasta.

2. În ceea ce privește certificatul de urbanism, acesta va fi emis cu menționarea în mod expres a obligativității respectării tuturor cerințelor referitoare la necesarul de locuri de parcare aferente ansamblurilor de locuințe colective, așa cum acesta au fost enumerate mai sus.

“De asemenea, la emiterea certificatului de urbanism se va avea în vedere situația juridică, tehnică și economică clară a amplasamentului pentru care se solicită autorizarea. Astfel, este permisă eliberarea certificatului de urbanism numai în situația în care există evidențiat un drept de proprietate / creanță cert și neafectat de eventuale suprapuneri sau alte situații juridice incerte. În situația în care se constată imposibilitatea validării soluției de urbanism solicitată de beneficiar prin cererea de eliberare a certificatului de urbanism, reprezentanți Direcției de Urbanism vor explicita în mod detaliat și expres toate motivele care conduc la refuzul eliberării certificatului, cu referire expresă la cadrul legal incidentÎn fine, procedura de recepție a lucrărilor de construire va urmări respectarea întocmai a conținutului autorizației de construire, inclusiv în ceea ce privește asigurarea necesarului de locuri de parcare. În acest scop, la documentație va fi atașat un material fotografic doveditor, iar toate constatările vor menționate în final în certificatul de atestare a edificării construcției, în conformitate cu prevederile legale. Sper ca aceste reglementări suplimentare să aducă mai multă limpezime, rigoare și transparență în activitatea de urbanism și să fie folositoare atât investitorilor, cât și, mai ales, dumneavoastră, viitorilor proprietari de locuințe!”, a spus Mihai Chirica.