Primarul comunei Aroneanu: “Cu actuala conducere a Aeroportului nu se poate discuta raţional”

0
1565

Primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi, a publicat toate procese pierdute de Aeroportul Iaşi intentate împotriva locuitorilor din comună, pe fondul anulărilor certificatelor de urbanism remise de primărie. Acesta a declarat că a încercat să stea de vorbă cu actuala conducere a Aeroportului însă nu s-a ajuns la un consens.

“Dacă în administrația precedentă a Aeroportului Iași am încercat și eram într-un oarece stadiu al discuțiilor cu privire la punctele de vedere ce vizau divergențele apărute urmare a construirii noii piste, actuala administrație nu a mai lăsat loc de nicio discuție, procedând la intentarea de procese persoanelor care aveau emise autorizații de construire. Din procesele intentate, în care și comuna Aroneanu este parte în calitate de emitentă a autorizației, până astăzi soluțiile au fost doar în defavoarea Aeroportului Iași, în sensul că s-a constatat că autorizațiile s-au emis cu respectarea prevederilor urbanistice în vigoare la data emiterii și cu prevederile legale în materie. Pe lângă procesele intentate de operatorul economic Aeroportul Iași astăzi suntem parte și în alte trei cauze prin care proprietari de pe raza comunei Aroneanu au solicitat instanței obligarea primarului la emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru terenurile deținute, fără avizul autorității aeronautice, în condițiile în care vor să construiască parter și parter plus un etaj, în conformitate cu ceea ce permite astăzi Planul Urbanistic General”, a declarat Moruzi.

Primarul spune că operatorul economic nu înțelege că în coasta acestuia este o comunitate cu o istorie atestată documentar de peste 500 de ani ce nu poate fi pusă în situația de a asista la autodizolvare.

“Nimeni nu a spus și nu și-a asumat vreodată că o investiție atât de importantă pentru județul Iași se face cu prețul dispariției unei comunități, cu punerea în imposibilitate de a se dezvolta. Este de neconceput ca vatra veche a satului Aroneanu, parte din satele Dorobanț și Șorogari să nu mai poată face obiectul construcțiilor rezidențiale, este de neconceput ca în aceeași curte bunicul să nu poată lăsa moștenire nepotului să construiască. Existența aeroportului la nivelul la care s-a ajuns s-a făcut cu sacrificiul în dezvoltare a comunei Aroneanu, urmare a impedimentelor apărute ca urmare a operării acestuia”, a mai spus primarul comunei Aroneanu.

Vineri, 23.11.2018, operatorul economic a comunicat o propunere de servituți, astfel cum este anexată mai jos.

“La o scurtă parcurgere a propunerii constat că nu este vreo gospodărie din satele Aroneanu, Dorobanț și Șorogari care să nu se regăsească în poligonul roșu (culmea, tot de la roșu ni s-a tras și se mai dorește să ni se tragă). Ceea ce nu se vede aici dar o au domniile lor în harta de obstacolare este că tot terenul de la pârâul 7 Oameni și până la pădurea Aroneanu, singura zonă unde satul se poate dezvolta, reprezintă obstacol. În aceeași situație este și versantul Șorogari. În concluzie, după mințile domniilor lor, unde suntem nu mai putem sta și unde am putea să ne ducem nu ne putem așeza. Voi face o propunere operatorului economic Aeroportul Iași să mute poligonul roșu de pe Aroneanu înspre municipiul Iași, la celălalt capăt de pistă, dacă tot e făcută cu două capete și cu cap, sper”, a conchis Benoni Moruzi.