Primarul Chirica a mers să vadă stadiul demolării și mutării porții Cimitirului Evreiesc. Fundația noului amplasament, gata în iunie

0
896

În cursul zilei de astăzi, 9 ianuarie, primarul Mihai Chirica a verificat lucrările de reconstrucție și mutare a porții Cimitirului Evreiesc din cartierul Păcurari, lucrări începute luni, 7 ianuarie. 

Astăzi a fost stabilit noul amplasament al porții, iar lucrările pentru fundația acesteia vor demara joi, 10 ianuarie, urmând să fie finalizate la sfârșitul lunii mai – mijlocul lunii iunie, a comunicat Primăria Iași

“Noua poartă va avea o structură din beton, însă elementele arhitecturale de valoare au fost deja demontate și conservate, urmând să fie montate pe noua construcție. Reamintim că actuala poartă a Cimitirului Evreiesc este o construcție care datează din anii ’80 ai secolului XX și a fost realizată în urma mai multor mutări succesive ale acesteia din motive edilitare. Desele incidente de circulație în care a fost implicată această construcție au dus la deteriorarea semnificativă a acesteia, fapt semnalat municipalității și de Comunitatea Evreilor din Iași.Întrucât singura proprietate din zonă a Comunității Evreilor o reprezintă Cimitirul Evreiesc și parcarea aferentă, Comunitatea a fost de acord și a cerut sprijin municipalității ca mutarea să se facă la limita parcării cimitirului. Poarta nu este monument istoric, însă, fiind un simbol al prezenței Comunității Evreiești în Iași, s-a decis construirea unei porți noi care să păstreze și să pună în valoare elementele identității evreiești”, au spus reprezentanții Primăriei Iași.