Președintele Klaus Iohannis i-a convocat vineri la Palatul Cotroceni pe premierul Florin Cîțu și miniștrii PNL ai guvernului, la ora 12.00. Joi după-amiază șeful statului a avut o întrunire cu miniștrii USR-PLUS.
Președintele Klaus Iohannis se va întâlni vineri, la ora 12.00, cu premierul Florin Cîțu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunță Administrația Prezidențială.
Joi, șeful statului s-a întâlnit cu membrii USR-PLUS ai Guvernului Cîțu, se arată într-un articol Digi24.ro.