Președintele Germaniei, telegramă către Klaus Iohannis de Ziua Națională a României: Relațiile dintre țările noastre, un bun prețios în aceste vremuri

0
598

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-a transmis marți președintelui Klaus Iohannis o telegramă de felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României, în care a subliniat că relațiile dintre cele două țări insuflă viață prieteniei româno-germane bine ancorată în valorile comune europene, scrie CaleaEuropeană.ro.

“Domnule președinte, atât în numele meu, cât și în numele concetățenilor mei, doresc să vă felicit din suflet pe dumneavoastră și pe toți românii cu prilejul Zilei Naționale a României. Apreciez relațiile strânse, multiple și bazate pe încredere dintre țările noastre, acestea reprezentând un bun prețios în aceste vremuri de pandemie, marcate de reguli de distanțare fizică“, a scris Steinmeier, conform unei postări publicate de Ambasada Germaniei la București pe Facebook.

“Contactele dintre țările noastre insuflă viață acestei prietenii, bine ancorate în valorile noastre comune. Bazându-ne pe aceste valori comune vom aborda și în viitor provocările cu care noi, europenii, ne confruntăm. Dumneavoastră, domnule președinte, familiei dumneavoastră şi tuturor cetățenilor României vă doresc un viitor fericit, în pace şi prosperitate și multă sănătate!”, a continuat șeful statului german, a cărui țară asigură președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Mesaje de felicitări au fost transmise marți și de aliații României din cadrul NATO, de președintele Consiliului European, precum și de numeroși miniștri de externe ai țărilor partenere României.