PREMIERĂ la TUIAȘI: învățământ dual după introducerea proiectului România Educată – studenții ar putea lucra în paralel cu participarea la cursuri și ar fi și plătiți

0
679

Sistemul de învăţământ dual ar putea fi introdus şi în universităţi după introducerea proiectului România Educată. Astfel, potrivit rectorului Politehnicii ieşene, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, care a fost prezent la discuţiile de la Cotroceni, au fost discutate aspecte care ţin de flexibilitatea sistemului actual de învăţământ şi posibilitatea de trecere de la învăţământul vocaţional la unul teoretic sau profesional. 

În cadrul întâlnirii de săptămâna aceasta din Capitală au participat reprezentanţii a zece universităţi din ţară, printre care şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, fiind n total 80 de invitaţi din diferite organizaţii, instituţii sau specialişti în educaţie, prezintă ZiaruldeIași.ro.

Rectorul Politehnicii ieşene, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, a fost unul dintre invitaţii care au vorbit despre învăţământul dual profesional şi a participat şi în cadrul grupului de lucru dedicat acestui domeniu.

Apreciez în mod deosebit flexibilizarea traseului din ciclul liceal, care permite translarea, în anumite condiţii, între parcursul vocaţional, teoretic sau profesional al unui elev. În acest context, proiectul susţine puternic învăţământul dual profesional, ceea ce ar putea determina atragerea de către universităţile tehnice a unor candidaţi cu certe abilităţi şi deprinderi tehnice. În plus, o componentă cu totul inedită şi majoră, tot de mare interes pentru educaţia universitară tehnică, o reprezintă susţinerea dezvoltării unui învăţământ dual la nivel universitar, cu o contribuţie semnificativă a firmelor interesate de formarea inginerilor“, a precizat rectorul Politehnicii ieşene, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

Practic, dacă va fi luat modelul învăţământului dual din preuniversitar, studenţii ar putea să studieze şi să facă în paralel practică la diverse companii, primind burse. O formă similară se desfăşoară deja prin intermediul parteneriatelor realizate de instituţiile de învăţământ superior sau prin intermediul internship-urilor. Potrivit universitarului ieşean, după aceste runde de consultari, proiectul va fi elaborat în forma finală şi va fi publicat integral.