CFR SA anunţă că nu ştie cand va putea consolida Podul Constanţa, care săa se se prăbuşească peste Calea Griviţei din nordul Capitalei. În schimb, societatea promite că îl va cosmetiza în luna mai şi ca va continua procedurile de alegere a unui constructor care să facă şi reparaţiile majore, atât de necesare.

Cat de grave sunt, într-adevar, problemele acestui pod construit în urma cu 80 de ani ştie, la acest moment, doar Ministerul Transporturilor, care însă întârzie să facă publice datele. Podul Constanţa – care face posibila trecerea trenurilor peste Calea Griviţei din Capitală – a fost construit în anul 1938. Lucrările n-au durat atunci decât cinci luni, dar au fost executate cu simţ de răspundere, astfel că podul a rezistat cu brio traficului din ce în ce mai intens din zonă, timp de patru decenii. La începutul anilor ’80, a avut loc prima şi singura reabilitare majoră a podului. De atunci, acesta a mai fost doar cosmetizat, de cateva ori. Astăzi, dupa aproape 40 de ani de la respectiva consolidare, podul e într-o stare jalnică, având stâlpii de susţinere roşi până la armătură. Şoferii şi vatmanii trec cu inima strânsă pe sub el, temându-se să nu sfârşească striviţi de bucăţile mari din piatră care par în permanenţă pe punctul de a se desprinde şi de a cădea pe şosea. Toate aceste probleme s-ar rezolva dacă CFR SA ar consolida podul pe care l-a luat în concesiune de la Ministerul Transporturilor, în urmă cu mai mulţi ani. Din păcate, societatea feroviară întârzie să rezolve corespunzător această problemă de viaţă şi de moarte pentru bucureştenii care circula prin zona.

Potrivit inspectorului-şef Carmen Ionescu din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Podul Constanţa ar fi trebuit, de fapt, consolidat în urmă cu multă vreme.  “Pasajul nu e degradat de ieri. E degradat demult. Daca e sa ne referim strict la istoria recenta a obiectivului, noi am efectuat controale acolo, in 2014. Atunci am dispus efectuarea unei inspectii. Aceasta s-a facut si in cadrul ei s-au constatat degradari semnificative. Astfel, noi am continuat controlul si am cerut efectuarea unei expertize. S-a facut si aceasta in august 2014. Si se specifica in mod clar, in acea expertiza, ca sunt necesare lucrari de reparatii la pod. Iar asta insemna ca dumnealor (CFR SA -n.r.) aveau obligatia sa comande un proiect. Din cate stim noi, n-au facut-o. Iar in august 2016 a expirat expertiza.

Cristian Bolfon, consilier local din partea USR la Sectorul 1, susţine că, deşi a solicitat repetat informaţiile din expertiză, Ministerul Transporturilor încă nu i le-a comunicat. “Am solicitat de două ori acea expertiză şi n-am primit-o încă. Acest document nu are caracter secret, oricine îl poate solicita. În aceste condiţii, nu putem decât să bănuim care sunt motivele ţinerii lui la secret. N-ar fi exclus ca rezultatele expertizei să fie îngrijorătoare, în condiţiile în care, din 2014, de la data ultimei expertize şi până astăzi, s-au produs deteriorări destul de importante”, a declarat Cristian Bolfon pentru Ziare.com.