PNL Iași cere retragerea imediată de pe liste a candidatului Alianței USR-PLUS de pe locul 2 Senat, lider al organizatiei extremiste Noua Dreapta

0
897

PNL Iași solicită retragerea imediată de pe liste a candidatului Alianței USR-PLUS de pe locul 2 Senat, Cristian BEREA. Acesta a fost lider extremist, deținând funcția de vicepreședinte al organizației neonaziste, antisemite și nelegionare „Noua Dreaptă”.

„Prezența pe locul doi al listei pentru Senat din partea USR-PLUS a celui care a fost vicepreședinte a organizației „Noua Dreaptă”, Cristian Berea, este o jignire imensă pentru ieșeni. Este o confirmare a prezenței unui extremist de dreapta, care a aderat oficial la o organizație antisemită, neonazistă și legionară, în listele pentru Parlament. Solicităm conducerii Alianței-USR Plus să prezinte motivele pentru care acest extremist, cu funcție de conducere a unei organizații neonaziste, se află pe locul doi în lista candidaților pentru Senatul României,a declarat deputatul Alexandru Muraru, prim-vicepreședintele PNL Iași.

Deputatul a subliniat faptul că promovarea unui fost membru al unei organizații extremiste pe listele USR este o ofensă la adresa culturii și istoriei Iașului.

Într-un oraș care face eforturi mari, de ani de zile, pentru a apăra memoria victimelor Holocaustului, a Pogromului de la Iași și a violențelor antisemite din perioada interbelică, prezența unui conducător al organizației „Noua Dreaptă” pe liste, este o sfidare grosolană. Prin această candidatură, USR-PLUS sabotează oficial eforturile Iașului de a deveni un oraș al memoriei victimelor ororilor antisemite. Încercarea USR-PLUS de a ascunde trecutul acestui lider local al neo-legionarismului este evidentă.Solicităm oficial retragerea de urgență a acestuia de pe listele pentru Parlament și reacția conducerii centrale a USR-PLUS față de această situație intolerabilă” , a mai adăugat deputatul Alexandru Muraru.