Președintele PNL Iași, deputatul Costel Alexe, alături de Dan Niță, Secretar General PNL Iași, Stelian Turcu, președintele Ligii Aleșilor Locali PNL Iași și Benoni Moruzi, Președintele Filialei Iași a Asociației Comunelor din România, au dat oficial startul campaniei ”Aducem gazul românesc în casele ieșenilor”, un demers prin care Partidul Național Liberal își propune ca principalii beneficiari ai exploatării gazelor naturale din Marea Neagră să fie românii.
Costel Alexe, Președinte PNL Iași:
”Ultimul trimestru al anului 2018 a însemnat o perioada cu multe măsuri ciudate, dacă nu chiar dubioase pentru sectorul energetic și din păcate așa cum ne-am obișnuit toate măsurile economice se transferă rapid în sarcina populației, consumatorul casnic fiind supus la grele încercări financiare.
Paradoxal, deși România este principalul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și o țară independentă energetic, respectiv 90% din producție fiind pentru consumul intern, avem cele mai puține gospodării racordate la sistemul public de alimentare cu gaze naturale. Imaginați-vă că la ora actuală sub 40% din locuințele din România sunt racordate la rețeaua publică, în timp ce Ungaria are un grad de racordare de peste 85%. ”
Prin Ordonanţa 114/2018, Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici nu fac decât să vulnerabilizeze și să destabilizeze sistemul energetic din poate singura țară stabilă și independentă energetic din Europa, aruncându-ne în sfera de influență rusească.
România cumpără cea mai scumpă energie din zonă, criza cărbunelui de la Complexul Energetic Oltenia nu stârnește interesul guvernaților, iar Termocentrala de la Rovinari deja și-a oprit un grup de lucru în lipsa stocurilor de cărbune.
Nu vreau să fac speculații, dar vă rog să nu uitați că permanent România a avut o serie de ”băieți deștepți din energie”, oameni aflați în funcții de publice de decizie, sau bine conectați în sfera deciziei politice, care s-au îmbogățit din speculă și manipularea prețului la energie, gaze, carburant, cărbune, practic tot spectrul posibil.”
Stelian Turcu, Primarul Comunei Lețcani:
”Racordarea locuințelor la gaze naturale, alături de racordarea la apă potabilă, canalizare, energie electrică, sunt indicatori clari privind calitatea vieții într-o comunitate, într-o țară dezvoltată. Acești parametri se reflectă și influențează ulterior gradul de educație, de școlarizare, de incluziune socială și așa mai departe.
Este un prim pas pentru creșterea calității vieții și mai ales pentru reducerea costurilor cu încălzirea și prepararea hranei în mediul rural.
Ne raportăm la condițiile din Vest, ne dorim să nu mai avem două treimi din gospodării, școli și dispensare comunale fără autorizații și cu toaleta în fundul curții și fără condiții de minim confort, iar posibilitatea de racordare la rețeaua publică de gaz trebuie să devină accesibilă oricărui român!
Din 2012 și până acum legislația a cam împiedicat autoritățile locale să poate iniția demersurile pentru extinderea rețelelor de gaz, dar în urma amendamentelor depuse de PNL, UAT-urile devin autoritate concedentă și pot concesiona serviciul public de distribuție a gazelor naturale terților sau își pot înființa serviciul propriu pentru acest lucru.”
Benone Moruzi, Primarul Comunei Aroneanu:
”Comparați simplu inechitatea între un consumator casnic din mediul urban și unul din mediul rural. În timp ce un consumator din urban poate alege între a-și pune centrală termică proprie, a fi racordat la sistemul public de utilități, sau chiar a avea sobă pe lemne, consumatorul casnic din mediul rural nu are prea multe opțiuni: încălzirea este de multe ori pe lemne, iar prepararea mâncării se face la butelie sau tot pe lemne. Dincolo de faptul că nu sunt șanse egale și drepturi egale între cetățenii aceleași țări, grav este că statul îl forțează tocmai pe cel deja vulnerabil, cel din mediul rural, să fie dependent de lemnul de foc, un produs care s-a scumpit atât de mult în ultimii ani încât de multe ori încălzirea unei case cu 2-3 camere pe timp de iarnă a devenit un lux pentru foarte mulți români.
Dincolo de aceste aspecte trebuie analizat impactul pe termen mediu și lung al plafonării prețului la gaze naturale, o măsură populistă și disperată luată de actuala guvernare, dar care în realitate este doar un bumerang care ascunde multe elemente dubioase și va conduce la scumpiri în factura finală.”
Dan Niță, Primarul Comunei Miroslava:
”La nivelul județului Iași avem aproximativ 930.000 de locuințe, din care 440.000 racordate la rețeaua publică de gaze naturale, 290.000 utilizează butelia ca principal mijloc pentru prepararea mâncării, iar 188.000 utilizează combustibil solid.
Suntem, cu 46%, peste media pe țară, dat fiind faptul că Municipiul Iași și orașele din județ salvează situația, dar chiar și așa cererea din partea populației este extrem de mare. Nevoie de racordare la rețeaua de gaze naturale este de departe, alături de problema infrastructurii rutiere, una din principalele probleme cu care se confruntă ieșenii.
Ne dorim ca în următorii ani să creștem considerabil procentul gospodăriilor racordate la rețeaua publică și vă pot spune că la Iași, atât în comunele unde avem primari liberali, dar și în restul comunităților vom depune proiecte de hotărâre de Consiliul Local în acest sens.”