Plângere penală la DNA împotriva lui Maricel Popa pentru neregulile de la Spitalul Covid19

0
1261

Grupul consilierilor județeni PNL Iași a depus astăzi, 4 septembrie 2020, oficial plângere penală la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași împotriva numiților Maricel POPA, actualmente președintele Consiliului Județean Iași, a Alinei Popa, director executiv al A.D.I.  EURONEST, și ai altor funcționari din cadrul acestor organisme, precum și ai CJ Neamț. Prin faptele lor, aceștia au creat un prejudiciu însemnat financiar și logistic în privința achiziționării, instalării și punerii în funcțiune a unui spital modular COVID la Iași. Consecința acestor succesiuni de infracțiuni și blocaje a pus în pericol viața pacienților infectați cu COVID-19 și a făcut practic imposibilă tratarea acestora într-un spital dedicat. Totodată, numărul de cazuri grave și de decese din ultimele luni cauzate de virusul SARS-COV2, din Iași și din întreaga regiune a Moldovei, a fost multiplicat din cauza acțiunilor instituționale deficitare a persoanelor menționate mai sus.

Prin acțiunile lor, aceștia au făcut ca, astăzi, la 5 luni de la votul dat în plenul Consiliului Județean Iași, pentru achiziția spitalului modular, structura să nu fie funcțională, în contextul în care județul se confruntă cu un număr record de cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-COV2.

Prin modul defectuos de organizare a achiziției și contractării spitalului mobil și crearea premiselor supraestimării finanțării, acordate de cele două unități administrativ teritoriale – județul Iași și județul Neamț, apreciem că persoanele responsabile se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de dispozițiile art. 297 Cod Penal și sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Având în vedere sumele mari de bani implicate, procurorii vor putea proba, eventuale infracțiuni de corupție săvârșite de persoanele implicate, respectiv dare și luare de mită (conform art. 289 și 290 din Codul Penal).

Un alt aspect care ar trebui avut în vedere de organele de anchetă privește stabilirea răspunderii referitor la agravarea situației epidemiologice la nivelul județului, ca urmare a întârzierii punerii în funcțiune a spitalului mobil. Așadar, dacă se va dovedi că modul de gestionare a relațiilor contractuale cu furnizorul spitalului i-a permis acestuia să tergiverseze din diverse motive livrarea și instalarea, va trebui văzut în ce măsură aceasta a contribuit la creșterea numărului de infectări, pentru că este evident că dacă acest spital ar fi fost disponibil cu două, trei luni în urmă, reacția sistemului medical privitor la pandemie ar fi fost îmbunătățită. Aceste elemente fiind circumstanțe agravante pentru răspunderea penală a celor vinovați.

Astfel, faptele lor se încadrează la abuz în serviciu, deturnare de fonduri, precum și zădărnicirea combaterii bolilor.

Consiliul Județean Iași a virat către A.D.I EURONEST suma de 14,4 milioane euro, în vederea achiziționării unui Spital Mobil care să fie utilizat pentru combaterea pandemiei Covid-19. Totodată, Consiliul Județean Neamț a alocat în același scop suma de 3,2 milioane euro, virată, de asemenea către A.D.I EURONEST.

Reamintim faptul că A.D.I. EURONEST a derulat o procedură de achiziție publică prin metoda “negociere fără publicarea unui anunț”, iar în urma acesteia a semnat cu SD GLOBAL LLC INVESTMENT&INDUSTRIAL TRADING CORPORATION  (Ankara – Turcia) contractul de furnizare. Acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de 60 de zile, fiind prelungit ulterior în mai multe rânduri. Procedura de achiziție și contractare a spitalului mobil în cauză a făcut obiectul verificării efectuate de Curtea de Conturi a României, iar raportul special realizat la solicitarea Parlamentului României reține următoarele:

– nu există elaborată o strategie a achiziției publice a spitalului și respectiv a modului de gestionare ulterioară punerii în funcțiune (nu s-a prezentat dovada elaborării și supunerii spre aprobare autorității deliberative a județului a unui program/plan de implementare a investiției, în baza unui studiu care să cuprindă informațiile necesare și obligatorii cu privire la realizarea obiectivului, precum: descrierea investiției, datele tehnice, durata de realizare, grafic de execuție, costuri/ valoare estimative, posibili furnizori identificați, modalitate de livrare/instalare, dotări aparatură de specialitate, echipamente, etc.);

– nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se susțină modul în care s-a procedat la identificarea riscurilor alocării și utilizării resurselor financiare și un plan de măsuri pentru diminuarea acestora, în condițiile în care, alocarea resurselor financiare nu s-a realizat în baza unui contract de finanțare cu prezentarea detaliată a obligațiilor ce revin asociației, modul de raportare a utilizării sumelor alocate la termenele asumate, restituirea sumelor neutilizate, modul de exploatare pe timpul garanției echipamentelor, etc.;

– nu există un contract de management al spitalului, neregăsindu-se evaluări cu privire la costurile exploatării, inclusiv în ceea ce privește personalul medical și modul de finanțare a acestora, avizele de funcționare (cel puțin la nivel de corespondență), costurile de întreținere și mentenanță, etc..

În același raport al Curții de Conturi, se precizează că în urma deficiențelor identificate în cadrul controalelor la cele două consilii județene, a fost efectuată o acțiune de control și la A.D.I. EURONEST, în urma căreia au fost identificate deficiențe în procesul de planificare, atribuire și administrare a contractului de furnizare a spitalului mobil, respectiv:

– nerespectarea prevederilor legale cu privire la elaborarea caietului de sarcini, parte integrantă din documentația de atribuire, în sensul în care: nu s-a stabilit, pentru produsele necesare, cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică care să descrie în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante și nu s-au precizat atribuțiile și activitățile de raportare aferente gestionării contractului în perioada de derulare a acestuia;

– nepublicarea anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică, în termenul legal de 30 de zile de la data încheierii acestuia;

– neconstituirea garanției de bună-execuție în cuantumul de 1% din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, și în termenul prevăzut prin clauzele contractuale (garanție evaluată la 646.912 lei);

– efectuarea recepției produselor din cadrul obiectivului de investiții la o valoare de 1.520.848 euro, și respectiv efectuarea de plăți la concurența acestei sume, în situația în care nu este posibilă verificarea corelației între informațiile /datele caietului de sarcini, ale ofertei depuse și respectiv elementele facturate de către furnizor;

– efectuare de plăți în valută, prin utilizarea acreditivului, contrar prevederilor contractului de furnizare (la data finalizării controlului nu s-au prezentat informații cu privire la modalitatea de utilizare a acreditivului, existând riscul ca plățile efectuate să depășească valoarea în lei a contractului de furnizare).

Având în vedere cele menționate, Curtea de Conturi a României a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale A.D.I. EURONEST, însă atragerea răspunderii contravenționale nu exclude răspunderea penală a persoanelor implicate în derularea operațiunilor descrise anterior, în măsura în care se vor constata elemente de natură să atragă acest tip de răspundere.

            Astfel, este fără echivoc, prin modul de alocare a sumelor, precum și organizarea achiziției și contractării spitalului mobil s-au creat premisele supraestimării finanțării, fapt de natură a prejudicia bugetele celor două unități administrativ teritoriale, respectiv, județul Iași și județul Neamț.

Toate aceste deficiențe constatate sunt de natură să creeze suspiciunea întemeiată a unei înțelegeri preexistente între reprezentanții părților implicate, care au favorizat atribuirea contractului unei anume societăți, respectiv celei care a furnizat spitalul mobil în discuție.

Tratamentul preferențial acordat acestei firme rezultă totodată și din faptul că nu i s-a solicitat constituirea garanției de bună-execuție în  cuantumul de 1% din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, și în termenul prevăzut prin clauzele contractuale (garanție evaluată la 646.912 lei).

De asemenea, furnizorului i-au fost acordate succesiv mai multe derogări în ceea ce privește termenul de livrare, fără perceperea de penalități, spitalul mobil nefiind montat integral nici până astăzi.

Subliniem faptul că furnizorului i s-a făcut deja o plată în valoare de 1.520.848 euro, fără a putea fi dovedită corelația între datele caietului de sarcini, ale ofertei depuse și respectiv elementele facturate de către furnizor. Conform prevederilor contractuale, plățile puteau fi efectuate doar după punerea în funcțiune a spitalului.

În concluzie, astăzi, la cinci luni de la votul dat în plenul Consiliului Județean Iași, după depășirea de 6 ori a termenelor de montare și dare în folosință, Spitalul COVID de la Lețcani nu este nici astăzi funcțional. Deturnarea de fonduri, abuzul în serviciu, zădărnicirea combaterii bolilor sunt acuzații suficiente pe care procurorii vor trebui să le trateze cu maximă seriozitate, pentru ca cei care se fac vinovați de cea mai mare escrocherie medicală din istoria Iașului să fie puși sub acuzare, iar prejudiciul imens adus județului și ieșenilor să fie recuperat.