Peste 200 de absolvenţi ai Univeristăţii “Alexandru Ioan Cuza” solicită demisia lui Tudorel Toader

0
1123

Printr-o scrisoare semnată de peste 200 de absolvenţi ai UAIC, aceştia solicită demisia din funcţia de rector a universităţii ieşene. Aceştia îşi motivează solicitarea pe fondul evenimentelor în care Tudorel Toater s-a aflat în centrul opiniei pubice din postura de ministru al Justiţiei. Până la redactiarea acestei ştiri, un număr de 225 de persoane au semnat această petiţie.

“În atenția prof. Tudorel Toader, rector autosuspendat al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași,

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași este cea mai veche universitate din România, iar pentru mulți dintre noi, acum absolvenți ai acestei Universități, a fost un motiv de mândrie să absolvim o universitate cu un asemenea prestigiu. Pentru noi a reprezentat un simbol pe care am încercat, pe cât posibil, să-l popularizăm și să-l promovăm oriunde am fi în instituțiile în care lucrăm în România și/sau în alte state europene și nu numai.

În ultimii ani, am asistat și am urmărit cu interes evenimentele care s-au petrecut în cadrul universității, iar alegerea în fruntea Ministerului de Justiție din România a celui mai important reprezentant al acestei universități ne-a făcut să urmărim cu și mai mare interes desfășurarea evenimentelor. Pentru orice absolvent de universitate, alegerea rectorului într-o funcție atât de înaltă constituie un prilej de mândrie și un temei serios pentru a o recomanda celor care intenționează să urmeze studii superioare. Este regretabil că acest sentiment de mândrie s-a disipat, căpătând conotații ce ar putea fi catalogate stânjenitoare, atunci când am observat că cel ales ar trebui să consolideze statul de drept îl demolează, când cel care ar trebui să pună umărul la crearea unor legi în care cetățenii statului respectiv să se simtă în siguranță îl vulnerabilizează și atunci când cel care ar trebui să-și pună cunoștințele în slujba binelui comun și a evoluției societății nu face decât să fraternizeze cu cei care încalcă legile statului. Mândria de a fi absolvent al Universității se transformă în discuții lungi în care încerci, împreună cu alți foști colegi, să înțelegi ce se întâmplă și cum a fost posibilă această degradare morală și inversare a valorilor văzând cum cel mai de seamă exponent al unei instituții-simbol, asimilate orașului Iași, este lăsat să reprezinte în continuare un corp profesoral de elită, pe care mulți dintre noi l-am văzut ca un model de competență, profesionalism și verticalitate.

Noi considerăm că România a făcut progrese semnificative în ultimii ani în consolidarea statului de drept și, chiar dacă nu suntem cu toții absolvenți ai facultății de Drept, putem înțelege efectele negative pe care le poate avea asupra imaginii Universității și a societății în general asocierea activității academice (marcată de suspiciuni de plagiat) și a celei ministeriale (caracterizată prin cele mai scandaloase inițiative și măsuri legislative) cu funcția de rector.

Domnule profesor Tudorel Toader, ne este greu să știm care este adevăratul motiv pentru care ați ales să vă puneți toate cunoștințele acumulate în timp în slujba unei coaliții care pune în pericol viitorul României în cadrul Uniunii Europene, dar și al siguranței noastre ca cetățeni și care zilnic, prin aproape orice decizie pe care o ia, asediază statul de drept și sistemul judiciar.

În timpul mandatului dvs., țara noastră a primit cele mai aspre critici și chiar o rezoluție din partea Parlamentului European. Comisia Europeană a criticat vehement demersurile legislative în contextul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) și, cel mai recent, GRECO (organism al Consiliului Europei, la care am aderat în 1993!), a transmis cel mai dur raport primit vreodată de România de la mineriade încoace. Comisia de la Veneția (al cărei membru sunteți) a atras atenția asupra toxicității modificărilor codurilor penale pe care le-ați girat.

Ca absolvenți ai Universității Cuza ne simțim obligați să luăm atitudine și să facem tot ce ține de noi pentru a readuce Universitatea pe care am absolvit-o la cota de imagine și de încredere de care s-a bucurat până nu demult.

Noi, absolvenți mai vechi și mai noi ai Universității „Al. I. Cuza” din Iași, vă cerem în mod public demisia pentru prejudiciul de imagine pe care îl aduceți unui simbol al învățământului românesc, dar și un simbol pentru fiecare dintre noi în parte.

Dacă această instituție reprezintă ceva pentru dvs., dacă vreți să o apărați și să o protejați și nu vreți ca numele ei să fie asociat cu o coaliție care legiferează și guvernează numai în interes propriu, singurul gest de demnitate și de respect ar fi renunțarea la funcția de rector”

Petiţia este accesibilă AICI