Parcuri industriale, asfalt şi şcoli noi în comuna Miroslava

0
2408

Una din cele mai bogate comune din România, Miroslava, va avea, până la sfârşitul acestui an, un parc industrial funcţional 100%. Totodată, proiecte de asfaltare, de infrastructură şcolară, apă şi canalizare vor fi finalizate anul acesta. Pe lista viitoarelor investiţii în comună se numără parcuri de joacă, o casă de cultură şi un centru pentru vârstnici.

„Parcul industrial 1 este ocupat 100% şi credem că, până la finalul anului, toată suprafaţa de 46 de hectare va fi acoperită de hale de producţe sau depozitare. Cea mai mare provocare a fost alimentarea cu energie electrică. Nu ştiu cum s-a făcut intabularea în zonă că acum cei de la E.On sunt stăpâni acolo iar 30 de hectare sunt ocupate numai cu linii de energie electrică. Pe lângă parcurile industriale, avem patru proiecte mari de finalizat anul acesta. Este vorba de lucrări la reţeaua de canalizare, pe care sperăm să-l finalizăm până în luna august, un alt proiect de asfaltare şi modernizare de drumuri, reparaţii capitale la Liceul Agricol şi o extindere de alimentare cu apă pe opt sate ale comunei. Avem şi proiecte noi, aflate acum în procedura de licitaţie. Vorbim aici de reparaţii capitale la 5 şcoli din comună, dorim să construim o grădiniţă şi o creşă, finalizăm în acest an un acord cadru de asfaltare pentru aproximativ 40 de kilometri. De asemenea, trebuie să înfiinţăm trotuare pe toate drumurile asfaltate. Pe lista noastră de priorităţi se află parcuri de joacă pentru copii, casă de cultură pentru tineri şi un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice”, a declarat primarul comunei Miroslava, Dan Niţă.

Dan Niţă critică dezinteresul autorităţilor judeţene pentru drumuri

Primarul comunei Miroslava a precizat că a trebuit să ia singur măsuri după ce Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri au ignorat situaţia infrastructurii rutiere.

“Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor şi Municipiul Iaşi trebuie să contribuie, alături de noi, la crearea unor condiţii pentru descongestionarea traficului, ori altfel riscăm ca, până la sfârşitul anului să se blocheze străzile. Sunt 15.000 de autoturisme înscrise în registrul agricol la nivelul comunei noastre, fără să luăm în calcul leasing-urile şi autoturismele aflate în dotarea agenţilor economici. Rondul din zona Delphi a fost înfiinţat de Primăria Miroslava, pentru că cei de la Drumurile Naţionale, cu care ne-am întâlnit încă din anul 2014, şi-au luat tot felul de angajamente şi au dat promisiuni că nu durează mai mult de două luni de zile. Nu doar că nu au făcut nimic, dar ne-au pus şi beţe în roate. Trei ani am fost purtaţi pe drumuri doar pentru avize”, a declarat primarul Dan Niţă.