O lună de zile fără apă caldă și căldură în Pașcani

0
1103

De aproape o lună de zile, pășcănenii nu au apă caldă și căldură, Regia Locală de Termoficare având datorii mari către furnizorul de gaz. Casele cetățenilor rămân neîncălzite, iar grădinițele, școlile, dar și spitalul nu pot oferi condițiile necesare, acum, când temperaturile sunt în continuă scădere.

Marius Pintilie, consilier local și Președinte PNL Pașcani: ”Noi, consilierii locali PNL, am înființat în 2016 o comisie de analiză a activității Regiei Locale de Termoficare. După o perioadă de analiză și discuții cu persoane din conducerea regiei, înțelegând că situația financiară nu este deloc simplă, am depus la secretariatul Consiliului Local un raport ce conținea o serie de măsuri ce se puteau lua la momentul respectiv, pentru a preveni o astfel de situație din prezent. Din păcate, acest raport a fost tratat la Diverse de către conducerea Primăriei și de către consilierii PSD, măsurile propuse de PNL nefiind luate în considerare. Pentru situația prezentă, conducerea Primăriei Municipiului Pașcani nu a făcut nimic, iar când i s-a solicitat un punct de vedere, a arătat cu degetul către conducerea regiei.”

Dumitru Pantazi, primarul Municipiului Pașcani, precizează că REGIA AUTONOMĂ DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ ȘI LOCATIVĂ PAŞCANI trebuie să găsească soluții în rezolvarea acestei probleme.