Numărul apartamentelor conectate sau reconectate în 2018 la sistemul de distribuție termică al Veolia Energie Iași, aproape dublu față de numărul celor debranşate

0
917

Veolia Energie Iași (VEI) a înregistrat, până în prezent, un număr aproape dublu de apartamente care au ales să se conecteze sau să se reconecteze la sistemul de distribuție termică gestionat de companie, în comparație cu numărul de apartamente deconectate anul acesta.

Din numărul total de apartamente care au solicitat conectarea sau reconectarea, peste 90% sunt locuințe noi. În cursul anului 2018, în portofoliul companiei a fost extins cu încă 16 agenți economici (spital, școală, clădiri de birouri, hale de producție, hoteluri, săli de sport etc.), cu un consum estimat de 5000 Gcal/anual.

Avantajul principal al sistemului de distribuție termică pe orizontală al Veolia Energie Iași de care beneficiază apartamentele nou conectate este acela că permite consumatorilor să controleze costurile și să facă economii.

Instalațiile pentru acest sistem sunt complet noi, izolate și asigură că nu există pierderi de căldură. Ieșenii au, totodată, opțiunea de a seta temperatura în casă prin intermediul termostatului pentru ca la final de lună să plătească per consum, independent de vecini.

Locuitorii apartamentelor recent racordate beneficiază și de agent termic și apă caldă instant, dar și de un grad ridicat de siguranță, întrucât, odată cu instalarea sistemului de distribuție termică al VEI, sunt eliminate complet gazele arse care pot determina intoxicații cu monoxid de carbon.

“Ne-am propus la începutul anului să extindem numărul de apartamente racordate la sistemul de distribuție termică pe orizontală. Reușim să ne atingem obiectivul, ceea ce ne arată că ieșenii au tot mai multă încredere în soluția noastră și în beneficiile pe care le aduce. În apropierea sezonului de încălzire numărul apartamentelor racordate va crește cu siguranță, iar noi le putem garanta că în lunile de iarnă, sistemul de distribuție termică pe orizontală poate asigura economii între 15% și 20% la facturi, în funcție de vechimea centralei termice și consumul fiecărui locuitor în parte.”, precizează Cristian Pușcaș, director general al Veolia Energie Iași.

În prezent, în Iași, 28.000 de apartamente și 77 de instituții de învățământ, din care trei Universități, 28 de instituții publice, opt spitale și 305 agenți economici (hoteluri, clădiri de birouri și altele) sunt racordate la sistemul de distribuție termică pe orizontală.