Municipalitatea, pasivă în cazul mansardelor ilegale

0
983

În ultimii ani, 90% dintre mansardele construite în Iaşi au fost ridicate ilegal, fără expertizări sau certificate de urbanism, scrie ziarulevenimentul.ro. Pornind de la acest aspect şi în urma faptului că la orice rafală de vânt mai puternic zboară acoperişurile blocurilor, Primăria Iaşi a demarat încă de anul trecut o acţiune prin care le solicită tuturor asociaţiilor de proprietari să intre în legalitate. „Nu vorbim aici nici de demolarea mansardelor, nici de evacuarea celor care locuiesc în ele, ci doar de intrarea în legalitate. Mii de şarpante şi mansarde au fost ridicate ilegal. Le vom cere asociaţiilor de proprietari, cele care şi-au dat acordul pentru ridicarea acestor construcţii, expertizarea mansardelor, precedată de obţinerea certificatului de urbanism. Nu va fi o misiune uşoară, însă mizăm pe sprijinul asociaţiilor de proprietari”, spunea atunci primarul Mihai Chirica.

În vara anului trecut, Serviciul Control Urbanism al Poliţiei Locale constata faptul că din 967 de şarpante şi 112 mansarde amenajate pe blocurile din Iaşi, doar 150 au autorizaţie de construire. În luna mai 2018 au obţinut certificate de urbanism pentru autorizarea intervenţiilor la construire şarpantei 28 de blocuri din cartierele Dacia şi Nicolina deşi potrivit edililor preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari au înaintat sute de cereri la Serviciul de Urbanism. „Nu pot şi nici nu vreau să demolez aceste structuri, dar le voi solicita asociaţiilor de proprietari o colaborare. În primul rând e nevoie expertizarea cu un expert tehnic autorizat, precedată de cererea de eliberare a unui certificat de urbanism în vederea intrării în legalitate. Prin proiectul de autorizare se vor impune măsuri privind întărirea structurii amenajării respective”, a explicat Chirica.