În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, conducerea Aeroportului a declarat că s-a luat decizia redeschiderii Terminalului T1, începând cu data de 11 decembrie. Atunci, o aeronavă BlueAir care poartă numele Regelui Ferdinand Întregitorul, va ateriza la Iaşi cu un singur pasager: Moş Crăciun. Aeronava va ajunge la Iaşi însoţit e alte două avioane mai mici, care vor oferi un spectacol aviatic.
Astfel, în T1 sunt amenajate două porţi de îmbarcare iar împreună cu Terminalul T3, vor fi în total cinci porţi de îmbarcare. Acestea două vor deservi zborurile externe în timp ce T2 va fi adresat zborurilor interne.