Echipa Institutului Francez din România sărbătorește 30 de ani de existență la Iași. Totul are loc astăzi, 19 aprilie 2021. Momentul este celebrat cu un program bogat, care cuprinde o serie de evenimente online, centrate pe memoria instituției, dar și pe prezentul acesteia. Acest eveniment aniversar va fi punctul de plecare pentru alte manifestări care se vor desfășura de-a lungul întregului an, potrivit bzi.ro.
Pe data de 19 aprilie 2021 (astăzi), echipa Institutului Francez din România sarbătorește 30 de ani de existență la Iași. Asta cu un program bogat, care cuprinde o serie de evenimente online, centrate pe memoria instituției, dar și pe prezentul acesteia. Acest eveniment aniversar va fi punctul de plecare pentru alte manifestări care se vor desfășura de-a lungul întregului an. Programul evenimentelor de pe 19 aprilie cuprinde: 14:00 – 15:30, dialog cu foștii directori și membrii echipei Institutului Francez din România la Iași, prieteni care au participat activ la viața Institutului (via Zoom, live pe Facebook); cuvânt introductiv al Excelenței Sale, Laurence Auer, ambasador al Franței în România, Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, și al Helenei Roos, directoarea Institutului Francez din România.
Eveniment de inaugurare a Sălii „Maria Carpov”, la Institutul Francez Iași. Dezvelirea plăcii inaugurale, în prezența membrilor echipei
Mai departe, de la 17:00 la 17:30, este programat evenimentul de inaugurare a Sălii „Maria Carpov”, difuzat live pe Facebook. Dezvelirea plăcii inaugurale, în prezența membrilor echipei, a lui Radu Grădinaru, consul onorific, și Elena Farca, Șef serviciu Relații Internaționale în cadrul Primăriei Municipiului Iași. De la 17:30 la 19:00, masă rotundă în memoria Mariei Carpov, cu participarea: Adriana-Gertruda Romedea – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Simina Măstăcan – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Felicia Dumas – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași.
În perioada 20 – 24 aprilie se vor difuza online, pe pagina de Facebook a Institutului Francez din România la Iași, mărturii ale foștilor directori ai instituției: Georges Diener în dialog cu Cristina Iliescu, Guillaume Robert în dialog cu Olivier Dumas, Vincent Lorenzini în dialog cu Muriel Augry-Merlino. Vor fi transmise și mesaje individuale: Paul Elie Levy, José Maria Queiros, Alain Ramette în lectura lui Benoît Vitse. Începând cu data de 26 aprilie, vor urma, de-a lungul întregului an, alte mărturii în limbile română și franceză, cu personalități ale lumii culturale și educaționale, din Iași sau din Franța.
Actualul Institut Francez din Iași a fost inaugurat în decembrie 1992
Actualul Institut Francez din Iași a fost inaugurat în decembrie 1992. De atunci, acesta a atras și atrage un public numeros și variat prin intermediul evenimentelor culturale de nivel înalt și prin cursurile de limba franceză pe care le oferă pentru a satisface o cerere în creștere. El cuprinde o sală de spectacole și o sală de expoziție, un centru de resurse cu acces la Internet și o Mediatecă (cu 20.000 de cărți și mii de documente electronice suplimentare).
Fostul Centru Cultural Francez a fost închis temporar în primii ani ai regimului comunist în România, prin denunțarea unilaterală la 20 noiembrie 1948 a acordului de cooperare încheiat de România cu Franța la 31 martie 1931. La data de 1 ianuarie 2012, rețeaua culturală franceză din România s-a unificat în mod oficial sub numele de Institutul Francez, ca urmare a reformei mondiale a rețelei culturale și de cooperare inițiată de Ministerul Francez de Afaceri Externe și Europene. Scopul principal al Institutului este de a oferi cursuri și examene de limba franceză unui public cât mai larg posibil.