Moment inedit: Gimnastele au colindat la întoarcerea în țară cu medaliile câștigate la Campionatul European

0
1276

România a câștigat 14 medalii la Campionatul European de gimnastică feminină, dintre care 8 sunt de aur, consemnează Digi.ro.

Această victorie marchează un nou record al țării la junioare și senioare: aur la toate probele la un Campionat European. Rezultatele excepționale marchează și faptul ca România a cucerit, după 28 de ani, aurul pe echipe la junioare. După victoria memorabilă, lotul de gimnaste s-a întors acasă gata pentru sărbători.

Vezi video AICI.

„M-am simțit bine în preajma fetelor, m-am simțit bine să fiu din nou într-o echipă și să trag pentru acea echipă, chiar mi-am pus sufletul pe tavă. Am încercat până la ultimul moment din concurs să plusez și să le motivez pe fete. Tind să cred că un lider trebuie să muncească mai mult decât ceilalți și cred că poate prin chestia asta am ajuns la acel nivel”, a spus Larisa Iordache.

„Avem foarte mult de lucru, foarte mult de muncit în continuare. Știm ce trebuie pus la punct, ce avem de făcut în următoarea perioadă și sperăm ca rezultatul final să fie cel așteptat – calificarea la jocurile olimpice”, a declarat Lăcrămioara Moldovan, antrenor.

„Sunt bucuroasă că am reușit să îmi fac treaba cât de bine am putut, doar că știu că trebuie în continuare să fiu la fel de muncitoare, să fiu perseverentă pentru a avea cât mai multe rezultate de acest fel. (R: Te-ai așteptat să câștigi tot, ca să zic așa?) Nu”, a spus Ana Bărbosu.

„Sincer, nu am cuvinte, poate nici nu mi-am revenit după emoțiile create de acest copil deosebit. De toți copii deosebiți care au reușit rezultate fenomenale. Așa cum a spus și Ana, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, trebuie să rămânem modeste, modești și să ne dorim în continuare la fel de mult pentru a arăta că putem”, a spus Daniela Trandafir, arbitru de delegație.