Miza paralizării metroului: Profit de 6 milioane de lei pentru firma controlată de liderii sindicaliști. Șefii sindicatului, propulsați de PSD în funcții publice

0
991

Sindicatul condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi a declanșat greva care a paralizat metroul bucureștean la doar o zi după ce compania Metrorex a somat firma care gestionează spațiile comerciale din subteran să le elibereze. Miza conflictului este păstrarea monopolului deținut de firma sindicaliștilor PSD pe afacerile din subteran.

Spațiile comerciale sunt controlate acum de firma Sindomet Servcom SRL, deținută în procent de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou. Firma operează în continuare spațiile comerciale, deși contractul a expirat din 2018, iar pe rol este un proces.

Potrivit unui raport al Corpului de control, Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex. Primul era pentru spațiile comerciale de la metrou, care a expirat în 2018, prin care firma sindicatului încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Al doilea contract fusese încheiat pentru spațiile de publicitate, a expirat în 2019, din care firma sindicatelor încasa 53%, iar Metrorex doar 47%.

Citește articolul integral pe economedia.ro.