Primăria schimbă rețeaua de iluminat public din Iași – investiție de 30,2 milioane de euro prin PNRR

0
1051

Rețeaua de iluminat public stradal din municipiul Iași ar urma să fie modernizată în perioada următoare. Proiectul ar putea fi inclus în programul PNRR, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 30,2 milioane de euro. Într-o primă etapă, se va trece la elaborarea documentației pentru noul proiect, consemnează bzi.ro.

Municipalitatea ieșeană a trecut după ceva vreme la modernizarea rețelei de iluminat public stradal. Autoritatea locală a semnat ordinul de începere a serviciilor de elaborare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI). În calcul a intrat și expertiza tehnică, auditul luminotehnic și cererea de finanțare pentru proiectul privind modernizarea, extinderea și digitalizarea rețelei de iluminat public.

Serviciile vor fi prestate în cel mult două luni de către SC Tehno Consulting Solutions SRL din Pantelimon, județul Ilfov. Valoarea proiectului este de 178.150 de lei. Primarul Mihai Chirica a menționat că proiectul de modernizare ar putea beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), documentele fiind înaintate către Ministerul Fondurilor Europene.

Proiectul a fost trimis pentru a fi finanțat prin PNRR- Pilonul II: Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu. Investiția este estimată la suma de 30,2 milioane de euro. Din această sumă, în 2022 ar urma să fie cheltuiți 7.2 milioane de euro, în 2023, alte 15,8 milioane euro. În anul 2024 ar urma să fie cheltuită suma de 7.1 milioane de euro”, a precizat primarul Mihai Chirica.

Anul trecut, Primăria a demarat un proiect pentru schimbarea unui lot de mii de corpuri de iluminat din oraș.

Cei din Primărie au arătat că rețeaua de alimentare cu energie electrică este în proporție de circa 60 la sută într-o stare avansată de degradare. În mai multe zone din oraș, iluminatul se întrerupe frecvent. Corpurile de iluminat public au fost montate între anii 2005 și 2009.

„Din datele culese, reiese că circa 30 la sută dintre stâlpi prezintă sub aspect vizual deficiențe majore. Acest lucru îi face nesiguri pentru utilizarea lor în continuare. De asemenea, foarte mulți stâlpi de iluminat din metal prezintă urme de rugină avansată, până la compromiterea cvasitotală a secțiunii. Multe dintre cutiile de conexiuni ale acestora sunt într-o stare avansată de degradare sau lipsesc cu desăvârșire. Pentru acești stâlpi se recomandă cel puțin revizuirea lor și înlocuirea celor care nu mai îndeplinesc condițiile de utilizare în siguranță”, au transmis cei din Primăria Iași.

Și în județul Iași se desfășoară un proiect legat de modernizarea iluminatului public stradal.

Mii de corpuri de iluminat vor fi schimbate în tot orașul

Proiectul privind modernizarea rețelei de iluminat public din Iași prevede înlocuirea a 14.700 de corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat performante, cu tehnologie tip LED. Proiectul mai cuprinde și înlocuirea a 7.835 stâlpi existenți cu stâlpi metalici zincați. De asemenea, în plan apare și modernizarea rețelei de alimentare cu energie electrică a iluminatului public. În calcul intră 83,93 kilometri de linii electrice subterane și 118,30 kilometri de linii electrice aeriene.

„Se urmărește extinderea rețelei de iluminat public, cu un număr de 3.426 bucăți stâlpi de iluminat public, rețea și corpuri de iluminat aferente, echiparea cu corpuri de iluminat a unui număr de 407 stâlpi existenți și extinderea cu 111,4 kilometri a rețelei de alimentare cu energie electrică. De asemenea, se urmărește și dezvoltarea unui sistem de telegestiune si digitizare”, mai susțin cei din Primăria Iași.