Tot ce s-a construit pe Insula Belina – de la unitatea de cazare până la foişoare, ponton şi toate celelalte anexe – s-a ridicat ilegal, fără autorizaţie de construcţie, iar în momentul de faţă s-a solicitat radierea contractelor de închiriere a celor care au în administrare complexul şi zona respectivă, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.
“Întregul proces de preluare (a insulei Belina, n.r.) a întârziat, din păcate, nepermis de mult. Gândiţi-vă că demersurile au început încă din 2018. Suntem în mai 2020 şi abia acum am reuşit să terminăm procesul verbal de recepţie. Au fost doi ani de întârzieri şi blocaje, fie din partea firmelor care au închiriat acolo tot felul de bunuri, fie din partea unor politicieni locali (…) Astăzi am fost pentru prima dată în viaţa mea pe Insula Belina, unde am găsit un complex de protocol, retras de ochii lumii, destinat unor privilegiaţi din PSD. Pe lângă heliport, era o unitate de cazare şi tot felul de anexe. Aş vrea să subliniez un lucru care m-a frapat în acel paradis: la 30 de ani de Revoluţie oamenii aceştia nu au învăţat nimic. De fiecare dată, ar fi trebuit ca aceşti oameni care atunci când aveau o idee trebuiau să respecte legea, au construit ilegal, fără autorizaţie de construcţie. Din relatările celor de la faţa locului, totul este construit ilegal – de la unitatea de cazare până la foişoare, ponton şi toate celelalte anexe. Nu au avut autorizaţie de construcţie, n-au respectat reglementările legale de mediu în vigoare”, a afirmat Alexe, la Digi 24.
Ministrul de resort a adăugat că toate clădirile pe pe Insula Belina vor fi inspectate tehnic şi inventariate, iar în urma unei analize se va lua o decizie cu privire la destinaţia viitoare a zonei.
“Vreau să-i asigur pe toţi românii că toate aceste clădiri vor fi inspectate tehnic şi bunurile vor fi inventariate, iar în urma unei analize pe care o vom face cu colegii de la “Apele Române” vom lua o decizie cu privire la destinaţia viitoare a acestei zone. În momentul de faţă, am depus la OCPI (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, n.r.) Teleorman cererea de radiere a contractelor de închiriere a celor care, astăzi, au în administrare complexul şi zona Belina. Cert este că vom lua o decizie cu privire la această zonă şi oricare ar fi aceea, va trebuie să aducă profit şi plus valoare statului român şi nu unui grup de interese locale format din firme şi politicieni. Valoarea patrimonială o vom face după ce vom evalua şi vom expertiza acele construcţii. Va trebui să avem un raport de evaluare din partea unui expert ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, n.r.). Şi eu, ca ministru, şi mass-media, considerăm că acea zonă are un potenţial turistic ridicat şi va trebui redat circuitului turistic şi de acea zonă să se bucure toţi românii”, a subliniat demnitarul.
Premierul Ludovic Orban a anunţat joi, 21 mai, că Insula Belina şi Braţul Pavel vor reveni în administrarea statului, după ce va fi semnat procesul verbal de preluare de către Administraţia Naţională “Apele Române”.