MEC a lansat proiectul „Start în carieră prin master didactic”

0
764

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat proiectul “Start în carieră prin master didactic” dedicat masteranzilor din cele opt universităţi care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învăţământ cu frecvenţă.

Potrivit unui comunicat al MEC, citat de AGERPRES, prin acest proiect cei 400 de masteranzi care vor să îmbrăţişeze o carieră didactică şi s-au înscris la programul de studii universitare de master didactic, la forma de învăţământ cu frecvenţă, vor beneficia de o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 de lei, pe întreaga perioadă a desfăşurării programului.

“În vederea desfăşurării unei activităţi didactice viitoare de calitate, prin intermediul acestui proiect masteranzii îşi vor dezvolta abilităţi şi competenţe practice şi vor participa, alături de cadrele didactice universitare, la un program de master modern şi eficient. Mai mult decât atât, se vor consolida competenţele didactice prin organizarea de cursuri de formare pentru 80 de cadre didactice din învăţământul terţiar universitar cu o tematică ce include conţinut educaţional inovator şi resurse de învăţare moderne şi flexibile”, precizează MEC.

Sursa citată menţionează că acest proiect are ca obiective îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei învăţământului terţiar, diversificarea ofertelor educaţionale, îmbunătăţirea nivelului de competenţe al personalului didactic din învăţământul terţiar universitar.

Proiectul “Start în carieră prin master didactic”, în valoare de 76.836.961,72 de lei, este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.