Marius Minea, președintele TNL Iași: “Premiem tinerii valoroși, iar apoi îi alungăm din România, promovând doar non-valori și semi-analfabeți”

0
1457

Preşedintele TNL Iaşi, Marius Minea, a atras atenţia asupra pantei pe care se află învăţământul românesc, promovarea oamenilor nepotriviţi în posturi cheie, cu o educaţie îndoielnică, în timp ce tinerii premianţi nu-şi mai găsesc locul în România. “În aceste zile, parlamentarii PSD Iaşi se întrec în declaraţii şi postări propagandiste cu referire la premierea elevilor de nota 10 la Bacalaureat, un gest care ar trebui să reprezinte o normalitate într-o ţară care vrea să-şi păstreze elitele între propriile graniţe.Din păcate, niciun parlamentar ieşean PSD nu a venit cu soluţii la cifrele tot mai îngrijorătoare care privesc elevii picaţi la examenul de Bacalaureat, nici măcar o reacţie din partea deputatului Camelia Gavrilă, fost şef al educaţiei ieşene şi singurul deputat PSD de la care am mai putea avea aşteptări în această direcţie. PSD, partidul politic care conduce România dezastruos, premiază simbolic tinerii ieșenii, fără a le oferi soluții de viitor și promovând în poziții cheie doar semi-analfabeți și non-valori care își urmăresc propriile interese”, a declarat Marius Minea.

Liberalul a precizat că tinerii nu mai au valori după care să se ghideze, arătând cu degetul asupra celor care conduc destinele ţării. “Educaţia a fost mereu o prioritate pentru PNL Iaşi, însă viitorul acestor copii este decis acum de un Guvern incompetent, condus de un premier semi-analfabet, într-un sistem căpuşat de non-valori. Învăţământul românesc se află pe o pantă periculoasă. Avem un ministru al Educaţiei care mutilează limba română prin dezacorduri şi gafe gramaticale, fapt recunoscut public de chiar de el. România are, în acest an, cel mai mic procent de promovabilitate a Bacalaureatului din ultimii doi ani, lucru despre care parlamentarii PSD nu vorbesc. Evident că nu există niciun plan pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului românesc, iar tinerii valoroşi pleacă în străinătate în timp ce lichele sunt promovate în funcţii pe criterii de rudenie, după tradiţionala reţetă PSD. Acestea să fie modelele pe care guvernarea PSD vrea să le imprime tinerilor noştri?”, a încheiat Marius Minea.