Marius Minea, preşedinte TNL Iaşi: “Majorarea salariului minim îi distruge pe tinerii antreprenori”

0
1004

Preşedintele TNL Iaşi, Marius Minea, este de opinie că ideea majorării salariului minim va avea un efect devastator aspura antreprenorilor, în condiţiile în care mediul de afaceri nu este sprijinit prin măsuri concrete.

 ”Guvernul Dăncilă renunță la orice idee de a ajuta tânărul antreprenor prin intenția de a majora salariul minim de la 1 noiembrie. Orice creștere a salariului minim în contextual actual nu aduce niciun efect pozitiv asupra venitului disponibil al gospodăriei şi nu contribuie la îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor, tocmai prin creșterea tuturor prețurilor de pe piață, 2018 fiind anul scumpirilor. Prețul benzinei și al motorinei s-a majorat cu peste 90 de bani/litru în ultimul an, iar ROBOR continuă să crească, atingând cele mai mari valori din august și până în prezent. Tinerii sunt cei mai afectați de toate aceste majorări, creșterea salariului minim fiind pur și simplu o iluzie în buzunarul său.”, a declarat Marius Minea.

Tineretul Național Liberal cere guvernului să renunțe la orice intenție de a majora salariul minim cu începere de la 1 noiembrie, în condițiile în care această prevedere i-ar distruge mai ales pe tinerii antreprenori. “Este regretabil că astfel de persoane ajung să conducă un minister, în condițiile în care nu au avut nici măcar o firmă cu 3-4 angajați despre care știu că trebuie să le plătească lunar salariile și care, la rândul lor, au familii de întreținut. Orice creștere a salariului minim să se facă în conformitate cu realitățile din economie, nu din pixul unui ministru vremelnic care vrea să mai câștige câteva voturi. De asemenea, introducerea unui salariu minim diferențiat, de 2.350 lei pe lună, pentru angajații cu studii superioare și pentru angajații cu 15 ani vechime este o prevedere profund discriminatorie la adresa tinerilor. Promovarea în baza unor criterii precum competența și meritocrația reprezintă un concept străin de actual guvernare”, a mai spus Marius Minea.