Marius Bodea: “Demisia, făptuitorule Mihai Chirica”

0
918

Deputatul PNL Marius Bodea a declarat că replica primarului Mihai Chirica transmisă mass-mediei ieșene, ca urmare a conferinței de presă stradale susținută de liberali alături de locuitorii din zona străzilor Nicolae Bălcescu și Octav Botez reprezintă dovada clară că la demolarea ilegală a casei Pogonat, monument istoric înregistrat oficial.

“Încercarea de vineri a primarului de a acoperi cea mai cinică acțiune de demolare ilegală a  unui simbol al istoriei noastre pentru a face loc unui bloc pentru prietenul său ce a participat și la cumătria sa, de a se pune pavăză în fața devoalării unui cumul mare de infracțiuni, arată că Primarul Iașului nu mai are limite și că pentru el legea, răspunderea penală, parchetele competente reprezintă niște muște pe care le strivește ușor prin influența ce a căpătat-o. Doar prin simplul fapt că la mijloc se afla unul dintre cei ce au pus bani la cumătria sa îl obliga pe Mihai Chirica să fie imparțial și să dispună verificări cât mai temeinice în acest caz. Pledoaria de vineri a primarului de a îl apăra pe prietenul său samsar imobiliar, fluturând aceleasi acte false, ne arată că acum nu mai este o glumă, ci este o dovadă că există un grup infracțional organizat constituit la nivelul orașului nostru”, a subliniat Bodea.

Liberalii arată că adresa stradală a casei demolate este Strada Bălcescu 17A iar Primăria ar fi inventat, din pix, o altă casă monument istoric.

”Toată desfășurarea acțiunii pentru demolarea ilegală a acestui imobil de patrimoniu arată că există o rețea infracțională foarte bine pusă la punct la nivelul Primăriei Iași.  Oprirea lucrărilor este urgentă, trebuie realizată imediat! Observ că la nivelul Primăriei sau la nivelul Direcției Județene de Cultură nu mai există nicio brumă de bună-credință pentru ca interesul public să fie servit, în condițiile în care cei îndrituiți să apere patrimoniul cultural și istoric al comunității ieșene s-au transformat în avocații dezvoltatorului care a demolat clădirea! Partidul Național Liberal va continua să lupte pentru prezervarea și valorificarea clădirilor de patrimoniu, un adevărat tezaur pentru Iași. Orașul nostru are cel mai mare număr de clădiri de patrimoniu, după București. Din păcate, din cauza intereselor meschine, acest atu nu este deloc pus în valoare de către autoritățile locale”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru.