La finalul săptămânii trecute, Consiliul de Administrație al Aeroportului Iași a luat o decizie controversată privind viitorul aerogării. Potrivit unei hotărâri adoptate vineri, 22 noiembrie, gestionarea aeroportului ar urma să fie concesionată, conducerea invocând dificultăți în exercițiul financiar următor. Astfel, șefii Aeroportului au solicitat Consiliului Județean un studiu de fundamentare prin care să demonstreze necesitatea și oportunitatea realizării proiectului de concesionare a activității de exploatare ale regiei autonome.
„E posibil ca Bruxelles-ul să nu mai dea bani, în exerciţiul financiar următor, pentru infrastructură de transport aerian. Ce alte surse de finanţare am putea găsi? Un împrumut de la bancă – în cât timp trebuie returnat, în cât timp se amortizează, care e dobânda – nu ar fi potrivit pentru noi. Nici Consiliul Judeţean nu ne mai poate sprijini financiar, nici noi pe mâna noastră nu putem merge singuri. Aşa am ajuns la aportul privat“, a declarat Mitică Rebegea, președintele CA Aeroportul Iași, pentru ziaruldeiasi.ro.
„În primul rând, dat fiind că e făcut cu bani europeni, administrarea trebuie să fie asigurată de beneficiar, de statul român, până în anul 2031. Comisia Europeană va cere banii înapoi dacă Aeroportul va fi concesionat. Aeroportul avea două milioane de euro profit anual, o rată de dezvoltare foarte mare – care însemna şi profit în creştere. Dar au pierdut nouă rute externe, tremură şi Blue Air-ul aici, cheltuielile au crescut fără să aibă sustenabilitate, pleacă în excursii şi nu se mai îngrijesc de Aeroport, iar traficul este în scădere”, a declarat fostul manager al Aeroportului, deputatul Marius Bodea, președintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaților.
“Nu au nicio solutie sa demareze proiectele importante de dezvoltare. Hotararea Consiliului de Administratie, recent adoptata in preziua alegerilor, prin care cer un studiu al Consiliului Judetean de analiza a oportunitatii concesionarii intregului Aeroport, este o certificare ca nu au solutii privind finantarea investitiilor. Asta e o veste proasta si ma intreb ce se intampla cu proiectul de extindere a platformei de parcare si miscare a avioanelor, in valoare de 15 milioane euro, care a fost pe sistemul electronic de licitatii publice, unde se miza pe o finantare europeana prin POIM, deoarece aceasta cerere e un semn ca nu s-a obtinut finantarea europeana. Nefinalizarea acestui proiect pune pe butuci investitia de la Aerostar de 10 milioane euro intr-o unitate de mentenanta avioane civile. Parerea mea este ca ei trebuie sa plece acasa, sa ia mana de pe aeroport si sa se faca concursuri pe bune pentru CA si o noua echipa de management. Bacau si Suceava au prins trenul fondurilor europene si isi modernizeaza in acest moment pistele si terminalele pe zeci de milioane euro, bani nerambursabili. La Iasi au pesedizat aeroportul, dar cui folosește? Se termina un mandat si nici macar masterplanul de dezvoltare care costa 800.000 de euro nu au fost in stare sa il termine. Este o aventura periculoasa ce se intampla acum la aeroport. In timp ce aeroportul arde, prim consilierul judetean se plimba astazi la un targ de aeronautica prin Abu Dhabi, unde probabil cauta investitori sa preia in concesiune aeroportul Iasi”, a spus Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor județeni PNL.
“Voi solicita ministrului Transporturilor sa trimita corpul de control la Aeroportul Iasi. Ce se intampla acolo este dovada clara a managementului deficitar. Informatiile aparute astazi in presa, privind administrarea sa de catre un privat, arata ca Maricel Popa si Catalin Bulgariu au fost o frana in dezvoltarea aeroportului. La ultima sedinta, consilierii judeteni PMP au propus infiintarea unei comisii speciale pentru verificarea activitatii aeroportului. Cu premeditare si buna stiinta, Maricel Popa nici macar nu a vrut sa supuna la vot propunerea, pentru ca, cel mai probabil, se descoperea ce a aparut astazi in presa”, a spus deputatul PMP, Petru Movilă.
Ce explicații au reprezentanții Aeroportului
După apariția acestor informații, reprezentanții regiei au ieșit cu explicații. A fost nevoie ca informația să se scurgă în spațiul public ca aceștia să-și facă cunoscute intențiile în fața ieșenilor.
„Având în vedere că aeroportul este o structură cheie pentru dezvoltarea județului și a regiunii, cred că este foarte important să nu dezinformăm opinia publică. Astfel, trebuie știut că în cadrul ultimei ședințe în care s-a întrunit Consiliul de Administrație al Aeroportului, s-a discutat despre variantele de finanțare pe care le putem accesa în vederea extinderii și modernizării aerogării. Dat fiind că urmează să fie elaborat un Masterplan, firma sau asocierea de firme care va câștiga licitația va trebuie să ne prezinte, în studiul de fezabilitate, și varianta financiară prin care investiția poate fi implementată. Prin acest studiu trebuie să se facă o analiză pertinentă a tuturor variantelor de finanțare, astfel încât noi să o selectăm pe cea mai bună. Este clar că principala opțiune care va fi luată în calcul vizează absorbția de fonduri nerambursabile, însă noi ne-am întrebat practic dacă nu pot fi și alte variante prin care să obținem sprijin financiar. În aceste condiții, am înaintat către Consiliul Județean Iași o adresă prin care întrebăm dacă nu este oportun să luăm în calcul și varianta de modernizare și extindere cu finanțare obținută prin parteneriate sau concesiune. Nu este o decizie luată, nimeni nu dorește să înstrăineze aeroportul. Noi ne dorim să ne extindem și să ne consolidăm poziția în rândul aeroporturilor mari din țară”, a declarat Cătălin Bulgariu, Directorul General al Aeroportului Iași.