Maricel Popa se laudă cu dezvoltarea sportului de masă în Iaşi

0
890

Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi a discutat la începutul acestei săptămâni cu viceprim-ministrul Paul Stănescu şi ministrul Tineretului şi Sportului, dar şi cu reprezentanţi din conducerea Federaţiei Române de Fotbal (FRF) despre posibilitatea realizării unor investiţii în infrastructura sportivă în municipiul şi judeţul Iaşi pentru dezvoltarea sportului de masă.

În acest sens s-a stabilit ca în perioada imediat următoare să se identifice împreună cu reprezentanţii Primăriei Iasi, dar şi cu alte primării din judeţ câteva locaţii pe care să se poată construi  baze sportive care să includă şi terenuri de fotbal, dar şi de minifotbal sau handbal, cu suprafaţă naturală sau sintetică.

“Am purtat o serie de discuţii în această săptămână cu ministrul Tineretului şi Sportului, cu reprezentanţi din conducerea Federaţiei Române de Fotbal, dar şi cu vicepprim-ministrul Paul Stănescu, care este şi ministrul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice. Există un proiect naţional de revitalizare a sportului şi de construire a 400 de terenuri de sport. La Iaşi suntem deficitari în ceea ce priveşte infrastructura sportivă. Mă preocupă acest lucru şi avem acum posibilitatea să mişcăm lucrurile rapid şi eficient. Îl rog pe primarul Mihai Chirica să identifice câteva locaţii în municipiul Iaşi pe care să le punem apoi la dispoziţia ministerului de resort pentru construirea a 1-2 baze sportive. Încercăm să facem acelaşi lucru şi la Paşcani sau Hârlău şi eventual în 4-5 comune din judeţ. Cred că o soluţie o poate constitui baza sportivă de la stadionul Tineretului, din cartierul Tătăraşi. Acolo există deja o infrastructură adaptată la ceea ce se doreşte prin aceste tipuri de proiecte. O bază sportivă modernă aici ar însemna foarte mult pentru fotbalul juvenil. Copiii şi juniorii ar avea posibilitatea să faca mişcare pe terenuri noi, de o calitate foarte bună” a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

Vineri este anunţată o vizită la Iaşi a unei delegaţii din cadrul FRF, condusă de preşedintele Răzvan Burleanu şi cel mai probabil va fi demarată o nouă discuţie pe acest subiect.

 

Bazele sportive vor fi de trei tipuri:

  • o bază multifuncţională cu teren de fotbal, teren de minifotbal şi teren de handbal
  • o bază cu teren de fotbal şi unul de handbal
  • o bază cu teren de handbal multifuncţional, pentru mediul rural.

Costurile totale estimate pentru aceste investiţii sunt de aproximativ 100 milioane de euro şi vor fi asigurate în urma rectificării bugetare din data de 4 septembrie.