Maricel Popa, obligat să ducă oameni cu maşinile proprii la mitingul lui Dragnea

0
1028

Neoficial, se vorbeşte de o ţintă de 6.000 de oameni, dar toată lumea din conducere are emoţii în aceste zile. Fiecare ales al partidului, fie el primar sau simplu consilier comunal, va trebui să-şi umple propria maşină cu oameni de-ai lui şi să ia sâmbătă cu ei calea Capitalei.

„Câteva mii de ieşeni vor merge, sâmbătă, la Bucureşti“, la mitingul organizat de PSD care, conform organizatorilor, va fi unul unul de protest contra abuzurilor din justiţie. Estimarea aparţine preşedintelui PSD Iaşi, Maricel Popa, care ne-a precizat că va fi prezent în Piaţa Victoriei. Alte surse sunt mai precise în această estimare: 6.000 de ieşeni, anunţă agenţia Mediafax, care citează surse anonime. Maricel Popa a adăugat că vor fi multe maşini personale care vor face deplasarea spre Capitală, însă a promis mai multe detalii în preziua anunţatului miting. Surse din partid spun că fiecare ales local al PSD, fie el primar sau simplu consilier comunal, va trebui să meargă cu maşina la Bucureşti, iar aceasta va trebui să fie plină de oameni aduşi de acel ales. Dacă se va întâmpla chiar aşa sau nu, rămâne de văzut: cert este că, în privinţa participării, mai toţi liderii din partid au emoţii privind numărul.

În ceea ce priveşte prezenţa membrilor şi simpatizanţilor din aliatul PSD la guvernare, aceasta rămâne o necunoscută. ALDE se află în plină campanie de alegere a conducerii. Pe parcursul zilei de ieri nu am putut să luăm legătura cu liderul ALDE Iaşi, Varujan Vosganian, filială care, potrivit calculelor iniţiale, urma să ducă la Bucureşti „câteva mii“ de simpatizanţi.