MAE: A fost evacuat ultimul cetățean român din Afganistan care a solicitat sprijin pentru repatriere

0
654

Ministerului Afacerilor Externe a informat că a fost evacuat si ultimul cetățean român din Afganistan care a solicitat sprijin pentru repatriere. Acesta lucra pentru un program ONU și avea dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova, a fost evacuat și ajutat să ajungă în siguranță în Aeroportul internațional din Kabul cu sprijinul partenerilor internaționali, în pofida condițiilor extrem de dificile din teren.

Ulterior, acesta a fost preluat pe un zbor până la Islamabad, asigurat de parteneri internaționali, se arată în comunicatul citat de CaleaEuropeană.ro.

Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că în cursul zilei de astăzi, 22 august 2021, cel de-al de al 17-lea cetățean român care a solicitat sprijin pentru repatriere autorităților române a reușit evacuarea din Kabul și a ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Islamabad, unde a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan.

Celula de criză interinstituțională, prin intermediul Ambasadei României de la Islamabad, se află în contact permanent cu restul cetățenilor români aflați în Afganistan, care nu au solicitat până la acest moment sprijin pentru evacuare.

Totodată, Celula de criză interinstituțională continuă demersurile pentru a oferi sprijin pentru evacuare cetățenilor afgani, foști colaboratori ai trupelor române pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România, precum și jurnaliști afgani, care și-au manifestat dorința de a fi evacuați în România și nu au putut fi încă evacuați din cauza situației de securitate foarte dificile care nu a permis acestora să ajungă în aeroportul din Kabul.