Încă un drum județean din Iași a intrat în proces de reabilitare – este vorba despre DJ 282 Șipote

0
1012

Vicepreședintele CJ Iași, Sorin Afloarei aduce la cunoștința cetățenilor faptul că localitatea Șipote, mai exact porțiunea de drum județean 282 din satul Iazu Nou, beneficiază de modernizarea infrastructurii rutiere prin programul “Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoșani- Iași”, proiect derulat prin ADR Nord-Est. Acesta vizează dezvoltarea socio-economică a județelor Iași și Botoșani.

Pe întreaga lungime de 6 km a drumului județean ce traversează teritoriul județului Iași se realizează în acest moment terasamentele până la nivelul patului de fundare și se fac pregătiri pentru stabilizarea terenului plus alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării unui front de lucru consistent.

De asemenea, s-au montat podețele laterale și transversale care să asigure scurgerea apelor.
Sper ca în câteva luni să avem un drum modernizat pe care să se poată circula în siguranță
”, a declarat vicepreședintele CJ Iași, Sorin Afloarei.