Ludovic Orban, primul șef de guvern din UE primit la Paris de omologul francez: România vrea să găzduiască viitorul Centru UE pentru securitate cibernetică

0
736

Prim-ministrul Ludovic Orban i-a transmis luni, la Paris, omologului său francez Jean Castex interesul României de a găzdui viitorul Centru european de competențe în domeniul securității cibernetice, în cadrul unei întrevederi pe care cei doi oficiali au avut-o și în urma căreia au semnat mai multe documente bilaterale importante, și anume o nouă foaie de parcurs pentru următorii patru ani a Parteneriatului Strategic bilateral, o Declarație de intenție în domeniul nuclear civil și au decis reluarea mecanismului de consultări 2+2 între miniștrii de externe și ai apărării. Este prima vizită oficială efectuată de un premier român în Franța, din 2016, și prima primire a unui omolog de către prim-ministrul francez, de la preluarea mandatului.

“Prim-ministrul român a accentuat atuurile pe care România le deține în domeniul securității cibernetice, competențele deosebite în acest domeniu din mediul public și privat, dezvoltarea constantă și dinamismul sectorului digital”, a transmis Guvernul într-un comunicat citat de CaleaEuropeană.ro.

Potrivit Executivului, Orban a arătat “interesul țării noastre de găzduire a viitorului Centru european de competențe în domeniul securității cibernetice”. 

Până în prezent, România nu găzduiește nici o agenție a Uniunii Europene, deși în urmă cu doi ani și-a depus candidatura pentru a fi gazda Agenției Europene a Medicamentului.

Țara noastră deține însă o importantă experiență în domeniul securității cibernetice. România a devenit în iunie 2019 al 22-lea membru cu drepturi depline al Centrului Cooperativ de Excelență NATO pentru Atacuri Cibernetice de la Tallinn. Mai mult, România a participat, începând cu 2015, în calitate de națiune-lider, la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare a securității cibernetice a Ucrainei, fond creat prin participarea voluntară a țărilor NATO, după anexarea Crimeii de către Rusia.

De altfel, decizia înființării acestei agenții a fost luată în timpul președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul a hotărât pe 9 aprilie 2019 adoptarea unui regulament privind securitatea cibernetică, în care se prevede o Agenție a Uniunii Europene în domeniul securității cibernetice pentru a prelua responsabilitățile Agenției pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA).