Lovitură pentru PSD Iaşi: Decizia definitivă a magistraților în cazul viceprimarului Gabriel Harabagiu

0
897

Magistrații ieșeni au respins recursul formulat de prefectul Marian Șerbescu în cazul ordinului emis, de vacantare a postului de consilier local și, implicit, al celui de viceprimar, deținut de Gabriel Harabagiu. Decizia este definitivă, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel Iași a decis, definitiv, suspendarea ordinului emis de către prefectul Marian Șerbescu, de vacantare a postului de consilier local și a celui de viceprimar, deținute de Gabriel Harabagiu.
“Respinge recursul declarat de recurentul Prefectul Judeţului Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o menţine. Definitivă”, au precizat judecătorii ieșeni.

În luna februarie, reprezentanții PSD au decis excluderea din rândurile formațiunii politice a viceprimarului Iașului, Gabriel Harabagiu, alături de primarul Mihai Chirica.

Viceprimarul a contestat în instanță excluderea sa. Ulterior, prefectul Marian Șerbescu a semnat ordinul de vacantare a posturilor ocupate de Gabriel Harabagiu. Acesta din urmă a solicitat instanței suspendarea și, respectiv, anularea acelui ordin, pentru a putea rămâne pe postul de viceprimar.
La prima instanță, Tribunalul a decis suspendarea ordinului de prefect, dar Marian Șerbescu a contestat decizia.

Referitor la hotărârea luată de Curtea de Apel Iași, prefectul de Iași a spus că nu poate comenta pe marginea ei.

“Nu comentez hotărârile instanței. Dacă instanța asta a decis, respectăm sentințele. Pot doar să vă spun că mai există un proces pe fond, referitor la anularea aceluiași ordin. Din punctul meu de vedere e important ce se va întâmpla pe fond”, a declarat prefectul pentru Mediafax.