Consilierul local Alexandru Nemțanu (PNL) a depus un proiect de hotărâre prin care propune Consiliului Local Pașcani aprobarea unui regulament de autorizare, amplasare și funcționare a activităților de jocuri de noroc și pariuri pe raza municipiului Pașcani. Proiectul, înregistrat la finalul lunii trecute, ar readuce practic, din punct de vedere legal, aceste activități în oraș, la doar câteva săptămâni după ce Consiliul Local adoptase, după mai multe încercări, interzicerea lor.
Cel mai important, articolul 4 al proiectului prevede expres că, la data intrării în vigoare, „orice hotărâre a Consiliului Local Pașcani anterior adoptată privind interzicerea sau reglementarea activităților de jocuri de noroc și pariuri” se abrogă. Cu alte cuvinte, regulamentul propus de Nemțanu ar anula hotărârea de interzicere obținută cu greu în vara aceasta.
Reamintim că interzicerea „păcănelelor” la Pașcani a fost adoptată după un traseu tensionat. În ședința extraordinară din 10 iunie 2026, proiectul de interzicere inițiat de viceprimarul Claudiu Bodoașcă a fost votat de nouă consilieri, însă o eroare în consemnarea votului consilierului Vlad Macovei în procesul-verbal a făcut ca proiectul să nu fie înregistrat ca adoptat. După demersuri oficiale și presiune publică, proiectul a fost repus pe ordinea de zi și, în cele din urmă, aprobat. Pașcaniul a fost ultima localitate din județul Iași care a interzis aparatele de tip slot-machine.
În acest context, noua propunere schimbă din nou direcția: în loc de interdicție totală, un regulament care ar permite jocurile de noroc, dar strict în anumite zone.
Potrivit regulamentului anexat, activitățile de jocuri de noroc ar fi permise exclusiv în centre comerciale de tip galerie comercială, centre comerciale integrate, retail park-uri și mall-uri. Anexa nr. 1 delimitează doar două zone comerciale, ambele pe Strada Moldovei (DN28A):
– Zona 1 – Str. Moldovei nr. 98, incinta complexului comercial Kaufland (construcții comerciale, parcări și căi de acces);
– Zona 2 – Str. Moldovei nr. 17 bis, incinta Retail Park / Agroland Mega / Altex.
Este interzisă expres amplasarea aparatelor de jocuri de noroc în baruri, restaurante, cafenele și magazine.
Regulamentul impune o serie de restricții: accesul persoanelor sub 18 ani și al celor autoexcluse este interzis, spațiile trebuie dotate cu sisteme de supraveghere video, iar sălile pot funcționa non-stop (24 de ore din 24). Publicitatea exterioară este, în principiu, interzisă, în sensul că se permite o singură firmă de identificare, de maximum 0,5 × 1 m, în culori neutre. Pe domeniul public nu se pot monta reclame, iar în interior este obligatoriu mesajul avertizor „Jocurile de noroc pot crea dependență. Participați responsabil!”, cu litere de minimum 50 mm. Practic, tot ce prevede legea la nivel național.
Pentru desfășurarea activității se instituie o taxă locală anuală de 1.000 lei/mp/an, calculată în funcție de suprafața autorizată. Autorizația de funcționare locală se acordă prin hotărâre a Consiliului Local, este valabilă un an și presupune deținerea licenței și a autorizației de exploatare emise de O.N.J.N.
Nerespectarea regulilor atrage amenzi între 1.000 și 5.000 lei, suspendarea autorizației pe 30 de zile în caz de recidivă și anularea definitivă în cazul suspendărilor repetate. Operatorii care dețin în prezent autorizații O.N.J.N. valabile ar putea funcționa până la expirarea acestora, iar pentru locațiile noi funcționarea fără autorizație locală ar fi strict interzisă.
Regulamentul poate fi consultat de cetățeni, în această etapă de consultare public, care pot transmite propuneri și observații. Forma finală urmează să fie stabilită prin votul consilierilor locali. Dacă va fi adoptat, proiectul ar abroga hotărârea de interzicere adoptată în vară și ar reglementa, în schimb, funcționarea jocurilor de noroc în cele două zone comerciale de pe Strada Moldovei.
Sursa: NewsPascani
