Lipsa de infrastructură ucide. Nepăsarea criminală a PSD-iştilor costă vieţi

0
1030

Președintele Klaus Iohannis s-a referit la accidentul din Ialomiţa, soldat cu moartea a zece persoane, el afirmând că lipsa de infrastructură ucide la fel cum şi corupţia ucide şi că „această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi”. Aflat la Iași, președintele a promis că viitorul guvern liberal va construi autostrada spre Moldova.

Președintele Klaus Iohannis, soția sa Carmen și liderul liberalilor Ludovic Orban au mers la pas prin Iași, spre Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Est. Șeful statului a ascultat doleanțele ieșenilor, discutând, de exemplu,  cu reprezentanții asociațiilor care au reclamat faptul că Guvernul PSD nu a demarat construirea autostrăzii București-Iași. „Actualul Guvern nu a făcut nimic. Probabil că, în următoarele săptămâni, vom avea alt guvern. Am dori să schimbe această abordare”, au spus reprezentanţii celor două organizaţii. În replică, şeful statului a spus: „Sunt sigur că noul guvern va primi nişte mesaje foarte clare în acest sens şi atunci lucrurile se vor prezenta mult mai bine. Vă doresc mult succes!”.

Klaus Iohannis a fost aşteptat şi de un bătrân din judeţul Neamţ, care i-a înmânat un toiag: „Dacă altfel nu se poate, cu el să faceţi o regulă, o Românie normală”.
„După atâtea tulburări şi atâta nelinişte, dacă nu puteţi cu vorba bună şi cu înţelegere, faceţi dreptate cu această unealtă. Dumnezeu să vă ajute!”, a afirmat bătrânul, care i-a oferit preşedintelui şi un coş cu produse aduse din propria grădină.

Primire moldovenească

Un ieșean a adus un steag tricolor pe care l-a întins și s-a fotografiat cu Klaus Iohannis, Carmen Iohannis și Ludovic Orban. Cei care au venit să îl vadă pe șeful statului erau de toate vârstele, fie că vorbim de tineri și tinere care au dorit fotografii cu președintele și liderul PNL, fie că vorbim de oameni în putere care doreau să schimbe câteva cuvinte cu șeful statului.

Într-un oraș în care liderii PSD au fost huiduiți la scenă deschisă, Klaus Ioahannis a înaintat cu greu printre ieșenii veniți să îl întâmpine. ”Este primit moldovenește, de asta întârzie”, le explica, în acest timp, secretarul general Robert Sighiartău, celor 2.000 de delegați liberali strânși pentru Adunarea regională a filialelor din Nord-Vest, la Centrul de conferinţe Agora din Iaşi.

Klaus Iohannis a intrat în sala reuniunii, de mână cu soția sa Carmen, urmați de președintele PNL Ludovic Orban, ei fiind aplaudați de liberalii entuziasmați.

În discursul ținut în fața delegaților, președintele Klaus Iohannis a invocat nevoia de infrastructură a României, cu referire specială la autostrada spre Moldova. „Dacă scăpăm de pesediști și ajungem, în final, să avem un Guvern liberal, această autostradă se va face!”, a afirmat Klaus Iohannis.

 

Lipsa de infrastructură ucide

Lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide, a declarat președintele Klaus Iohannis, menționând accidentul cumplit petrecut în cursul dimineții în județul Ialomița, în care zece persoane și-au pierdut viața.  „Azi dimineață, la 6 și ceva, am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic, cu zece morți și aproape zece răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui? Condoleanțe, îmi pare foarte rău! Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide? Această nepăsare criminală a pesediștilor costă vieți, costă vieți de români”, a acuzat șeful statului.

Președintele a punctat faptul că schimbarea României poate veni doar având la cârmă un guvern liberal. „PSD este principalul motiv al rămânerii în urmă a României! Fără PSD, România ar fi fost mult, mult mai departe. Fără PSD, România ar fi fost în rând, cum se spune, cu celelalte națiuni europene. Acest decalaj, dragii mei, trebuie depășit. Acest decalaj trebuie depășit cu un guvern responsabil, cu un guvern liberal!”, a declarat șeful statului.

La capitolul nerealizărilor PSD, Iohannis s-a referit și la amânarea examenului de rezidențiat. „Păi, nu ți-ar fi rușine, PSD?”, a acuzat șeful statului anunțând că  „nici nu este nevoie de un ministru al educației PSD, fiindcă vom avea de săptămâna viitoare un alt guvern”, a punctat Klaus Iohannis.

Șeful statului a pledat pentru debarcarea Guvernului PSD. „Eu îmi doresc foarte mult, și o spun public, pentru ca tot românul să înțeleagă – eu îmi doresc foarte mult ca această moțiune de cenzură să treacă și acest guvern eșuat să pice!”, a declarat Klaus Iohannis.

”Drumul spre România Normală se face pornind de la votul românilor de la alegerile parlamentare”, a declarat Klaus Iohannis,  care i-a îndemnat pe liberali să lupte pentru a câștiga alegerile împreună. În „România Normală” există o autostradă sau două care leagă Moldova de restul țării,  „hoții stau la pușcărie, nu în Parlament”, românii se întorc în țară, „statul funcționează pentru cetățean”, „în fruntea instituțiilor ajung oameni pe merit, pe competențe, nu pe pile și cunoștințe din Republica PSD”.

 

Victoriile împotriva PSD

Președintele PNL, Ludovic Orban, a enumerat victoriile obținute de șeful statului împotriva PSD descris drept „cel mai puternic, cel mai perfid și cel mai ticălos adversar, care a existat în ultimii 30 de ani”. „Faptul că astăzi nu e în vigoare Ordonanța 13 se datorează președintelui României, în spatele căruia au venit toți românii corecți, toți românii cinstiți, toți românii educați, toți românii care vor binele României. Faptul că astăzi în fruntea Parchetelor nu stau politrucii din magistratură ai PSD-ului, gen politrucul care este desemnat să conducă Secția specială, i se datorează rezistenței președintelui Klaus Iohannis.

Faptul că astăzi instituțiile statului nu sunt capturate și nu sunt folosite ca filiale de partid împotriva cetățenilor se datorează președintelui Klaus Iohannis”, a punctat Ludovic Orban. El a enumerat și realizările din politica externă, precum Reuniunea celor trei Mări, Summitul de la Sibiu sau faptul că România a dat procurorul șef european,  reușită care „se datorează în primul rând președintelui Klaus Iohannis”.

Liderii PNL precum Raluca Turcan, Rareș Bogdan sau Robert Sighiartău și-au exprimat convingerea că liberalii vor ajunge la guvernare, alături de președintele Klaus Iohannis, câștigând alegerile prezidențiale, locale și parlamentare.