Drumul județean DJ 246 care traversează localitatea Dagâța este grav afectat de precipitațiile recente, motiv pentru care sute de elevi din comună riscă să nu ajungă luni, 13 ianuarie, la școală. Din cauza stării precare a drumului județean, microbuzul școlar nu poate circula, apa care stagnează în carosabil depășind înălțimea roților. Menționăm că drumul județean DJ 246 face legătura cu județele Neamț și Vaslui.
“M-am deplasat personal în comuna Dagâța și am constatat că microbuzul școlar nu poate circula în condițiile actuale a stării drumului județean DJ 246. Am luat legătura cu primarul comunei, Mirel Damaschin, care a precizat că administrația locală și conducerea Școlii Dagâța au făcut demersuri către toate instituțiile responsabile. Din păcate, conducerea Inspectoratului Școlar Iași, asumată de PSD, nu a luat nicio măsură concretă la solicitarea autorității locale și nu a întreprins demersuri către Consiliul Județean, condus de Maricel Popa, unul din cele mai nocive personaje ale politicii și administrației ieșene. Cu toate că aleșii județeni au făcut nenumărate demersuri și au ridicat problema drumurilor județene calamitate cât și riscurile la care se supune transportul școlar, Maricel Popa a ignorat totalmente aceste aspecte”, a declarat Constantin Șerban, consilier județean PNL.
Mai mult de atât, primarul comunei Dagâța, Mirel Damaschin, va solicita sprijinul Instituției Prefectului cât și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
“Am semnalat problema drumurilor județene care traversează comuna noastră încă din toamna anului trecut. Microbuzul școlar face șase depasări zilnic, transportând elevi din opt sate, însă starea drumului județean riscă să blocheze accesul copiilor la școală, la reluarea orelor, săptămâna viitoare. Suntem în situația în care facem demersuri către Instituția Prefectului și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Nivelul apei din carosabil face impracticabilă deplasarea microbuzului școlar”, a precizat Mirel Damaschin, primarul comunei Dagâța.