Liberalii din CJ au propus preluarea unui număr de 11 terenuri de sport din judeţ pentru modernizare

0
903

Grupul consilierilor județeni PNL Iaşi a propus, în cadrul ședinței ordinare a plenului Consiliului Județean Iași, din 20 februarie, un proiect amplu de preluare a terenurilor de fotbal din județul Iași, astfel încât să fie realizate investiții pentru sprijinirea tinerilor sportivi din zona rurală.

Printre exemplele propuse de grupul PNL, se numără: Tătăruși, Mircești, Ruginoasa, Deleni, Românești, Lețcani, Sinești, Prisăcani, Tomești, Victoria și Voinești.

“Noi propunem un proiect amplu, de preluare a unor terenuri de fotbal din zona rurală şi modernizarea lor prin fondurile Consiliului Judeţean astfel încât tinerii să poată face performanţă sportivă. Sunt 11 potenţiale baze sportive iar primarii sunt dispuşi să contribuie la dezvoltarea infrastructurii sportive”, a declarat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL.

Propunerea vine ca urmare a discuţiilor aprinse din plen pe tema preluării unui teren din Ruginoasa, proiect care a fost amânat până la o viitoare şedinţă.