Liberalii consideră că CJ nu a depus suficient efort în elaborarea planului de management al calităţii aerului

0
783

Planul de management al calităţii aerului a fost dezbătut în plenul Consiliului Judeţean Iaşi însă acesta a generat o serie de întrebări din partea opoziţiei. S-a aflat că documentul a preluat o bună parte din conţinuturile planurilor locale de management al calităţii aerului, cu puţine recomandări din partea Consiliului Judeţean. Mai mult de atât, din 2016 şi până în prezent a funcţionat o comisie de analiză a implementării acestui plan şi care nu a elaborat niciun raport trimestrial sau anual.

“Noi am studiat şi planul de management al calităţii aerului anterior şi există o serie de nedumeriri cu privire la măsurile prinse în acest plan, luate din planului altor unităţi administrativ-teritoriale iar din partea Consiliului Judeţean nu am văzut decât propuneri de reparaţii ale drumurilor judeţene. Ne întrebăm dacă, totuşi, la nivelul CJ nu s-au găsit şi alte soluţii pentru menţinerea calităţii aerului? Avem o altă observaţie, aceea că din totalul celor şase staţii de monitorizare, doar una măsoară PM 2,5. Ar trebui, din punctul nostru de vedere, să luăm în calcul achiziţia unor staţii suplimentare pentru măsurarea acestui indicator, mai ales acolo unde există trafic important. Am întrebat dacă există o comisie care să analizeze implementarea trimestrială şi anuală a acestui proiect şi am aflat că această comisie există din anul 2016 iar până în anul 2019 nu a existat nicio raportare”, a declarat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL.