Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi promulgată astăzi

0
89
deputatul PNL Marius Bodea, secretar al comisiei de transporturi şi infrastructură, consideră că ”faptul că preşedintele Klaus Iohannis organizează acest eveniment arată că problema izolării Moldovei a devenit o problemă naţională”.
”Ca iniţiator, la rândul meu, al acestei legi, cunosc foarte bine ce reprezintă această investiţie. Pur şi simplu scoate din izolare peste patru milioane de locuitori ai regiunii, redă speranţa unei vieţi decente, ajută întreaga pătură antreprenorială de aici şi opreşte hemoragia de forţă de muncă care a atins cote absolut alarmante în Moldova. După promulgarea legii, guvernul este cel care trebuie să treacă la fapte. Vom fi atenţi la fondurile care se vor aloca. Decizia politică a fost luată, nu mai merge cu jumătăţi de măsură şi cu declaraţii pompoase din partea guvernanţilor”, a afirmat liberalul Marius Bodea.
Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.
Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE. Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.
Iniţiatorii legii critică întârzierile Guvernului, care îşi propunea ca abia în 2021 să înceapă realizarea studiilor de fezabilitate pentru această autostradă.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, la sfârşitul lunii trecute, o întâlnire cu o delegaţie a asociaţiilor “Moldova Vrea Autostradă”, “Împreună pentru A8” şi “Pro Infrastructura”. El spunea atunci că, în pofida susţinerii Comisiei Europene şi a disponibilităţii fondurilor europene, nu există voinţă la nivel guvernamental pentru autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.
Reprezentanţii celor trei asociaţii i-au înmânat atunci preşedintelui României un memoriu cu privire la autostrăzile Moldovei, document care cuprinde parcursul acţiunilor societăţii civile, corespondenţa cu autorităţile responsabile, dar şi aspecte de ordin istoric, tehnic, economic, geostrategic şi social. adevărul.ro