Curtea de Justiție a UE (CJUE) a decis marți, 10 noiembrie, că Italia a “încălcat legislația Uniunii privind calitatea aerului înconjurător”, depăşind “în mod sistematic și persistent” valorile limită stabilite pentru particulele fine, scrie Le Figaro.
Curtea, sesizată de Comisia Europeană în 2018, “constată că, din anul 2008 până în anul 2017 inclusiv, valorile limită zilnice și anuale stabilite pentru particulele PM10 au fost depășite foarte regulat” într-un anumit număr de zone din teritoriul italian și că “Italia nu a adoptat în mod clar, la timp, măsurile” pentru a asigura respectarea valorilor limită.
Această hotărâre poate duce la posibile sancțiuni. De asemenea, Curtea de Justiție a primit un recurs din partea executivului european împotriva Italiei, referitor la un alt poluant atmosferic, dioxidul de azot (NO2).
Mai multe țări europene se află în vizorul autorităților europene pentru poluarea aerului. Franța, condamnată în 2019 de justiția europeană pentru poluarea aerului legată de dioxid de azot, a fost trimisă la Curtea din Luxemburg la sfârșitul lunii octombrie, din cauza particulelor fine. Polonia a fost, de asemenea, condamnată în 2018 pentru că a depășit pragurile pentru particulele fine.
Particulele fine PM10 sunt prezente în principal în emisiile provenite din industrie, traficul auto și încălzirea locuințelor, dar se găsesc și în emisiile din sectorul agricol. Pe termen scurt, această poluare provoacă iritarea ochilor, gâtului și probleme respiratorii. Pe termen mai lung, poate induce boli cronice, respiratorii sau cardiovasculare sau cancer pulmonar.
Poluarea aerului este responsabilă pentru 480.000 de decese premature pe an în Europa, potrivit Agenției Europene de Mediu.