Alexandru Muraru: „Guvernul va reabilita cu prioritate monumentele istorice“

0
689

Deputatul Alexandru Muraru a declarat că, în privința reabilitării monumentelor istorice, campania va debuta cu cel mai complex proiect, Domeniul Regal Peleş. După cum se ştie, el a fost retrocedat familiei regale, care însă l-a păstrat deschis pentru public. Castelul Peleş, poate cel mai important monument de patrimoniu al României, este în administrarea Ministerului Culturii prin Muzeal Naţional Peleş. Dacă aici ar fi nevoie de aproximativ 100 de milioane de euro, la Iaşi studii de caz similare, evident sunt cu o valoare mai mică.

„Ca monumente care au nevoie urgentă de reabilitare, aş pune accent mai mult pe zona rurală. Mitropolia deţine mănăstiri şi schituri străvechi, însă axa de finanţare care a funcţionat până acum impune cofinanţare de 30 sau 50 la sută. Intrarea în parteneriat cu o unitate administrativ-teritorială sau cu o instituţie publică le deschide posibilitatea de a finanţa un şantier de restaurare“, a explicat Alexandru Muraru pentru ziaruldeiasi.ro.

El a amintit cazul Mănăstirii Golia. La Iaşi era singurul consiliu judeţean din ţară care avea în administrare o mănăstire, aminteşte el statutul lăcaşului în peri­oa­da derulării proiectului (2010-2015).

Bârnova şi Frumoasa erau cele mai mari urgenţe şi ar trebui să urmeze şi la Mănăstirea Galata o intervenţie rapidă, a spus istoricul, care susţine deja această campanie în Parlamentul de la Bucureşti.

Corpurile E şi A (partea care găzduieşte facultăţile tehnice) ale Universităţii, Observatorul astronomic, Podul de Piatră sunt alte câteva obiective de patrimoniu care necesită reparaţii.

Pe lângă acestea, statui şi monumente din oraş sunt mai simplu de restaurat, pentru că sumele nu sunt atât de mari. Obeliscul Leilor, de exemplu, unul dintre cele mai vechi edificii – finalizat în 1834 inclusiv prin eforturile depuse de Gheorghe Asachi – aflat într-o stare avansată de degradare, ar putea fi reînnoit odată cu întreg Parcul Copou. Planul şi costurile au fost aprobate în această vară de Consiliul Local.

Cât priveşte sursele de finanţare pentru toate aceste obiective de patrimoniu, ele vor fi asigurate prin viitorul Program Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, dar mai ales de finanţările europene din exerciţiul multianual 2021-2027, inclusiv Planul european de redresare economică.