Jurnalistul Lucian Mîndruță: cu Orban am trecut criza asta medicală cu mult mai bine decât puteam vreodata s-o facem cu “luminile” PSD-ului

0
1442

Jurnalistul Lucian Mîndruță a afirmat luni seară, într-o postare pe pagina sa de facebook că actualul guvern a gestionat corespunzător criza generată de pandemia de COVID-19, în ciuda criticilor:

“Ne place, nu ne place, cu Orban am trecut criza asta medicală cu mult mai bine decât puteam vreodată s-o facem cu luminile PSD-ului.

Nu știu cât a muncit și câte pachete de țigări a fumat, nu știu cât i se datorează lui, dar în seara asta mi s-a părut un om care știe ce spune și o face decent.

Acum, da, sunt multe lucruri de reproșat – iar eu am un reproș mare și personal, despre care însă nu voi vorbi vreodată.

Dar nu am să las percepția mea și experiența mea cu cabinetul lui să-mi întunece judecata.

Trebuie spus: am avut un guvern pe care ne-am putut baza în perioada asta. Iar alegerea lui Tătaru a fost excelentă.

Și cred că acest lucru ar trebui să-l recunoască și inamicii lui.

Știu, PNL-ul scade în sondaje. Dar nu felul în care s-a luptat cu criza e de vină.

Pentru asta – și știți că eu laud rar – cred că Orban merită un kudos (n. r. apreciere).

A făcut ce-a trebuit, de multe ori împotriva sfaturilor (inclusiv greșite) de pe margine. Da, și ale mele…

Bravo, Ludovic. Daca te lași de fumat, te luam și cu bicla la o tură!” – încheie acesta.