Iulian Iustin Burdea, schimbarea de care comuna Vlădeni are nevoie

0
2138

Iulian Iustin Burdea este un candidat care a decis să candideze la funcția de primar al comunei Vlădeni, încurajat fiind nu doar de colegii de partid, ci de înșiși locuitorii comunei.

În vârstă de 48 de ani, Iulian Iustin Burdea este un familist convins și un membru care conferă valoarea comunității sale. Acesta este din anul 2017 președintele organizației locale a PNL Vlădeni.

În ceea ce privește experiența sa, din anul 1990 până în anul 1994 a lucrat la I.R.E Iași ca energetician, perioada fiind întreruptă timp de un an pentru satisfacerea stagiului militar la Ministerul de Interne – Jandarmeria Iași. În anul 1995 s-a angajat la SC RAJAC SA Iași, actuala SC APAVITAL SA IAȘI, îndeplinind funcția de operator instalații apă și canalizare, unde activează și în prezent.

Până să ajungă președintele PNL Vlădeni, Iulian Burdea spune că intrarea sa în politică a fost motivată de simpatia pe care o manifesta față de acest partid. În 2016 chiar a candidat pe listele consilierilor locali.

“Am hotărât să candidez pentru funcția de primar, încurajat fiind de colegii de partid, de cetățenii comunei cu care m-am întâlnit în timpul celor două campanii electorale, după care PNL a obținut victorii în față partidului aflat la putere, atât local cât și central, respectiv Alegerile Europarlamentare și Prezidențiale din anul 2019.

Consider că sunt potrivit pentru acesta funcție datorită calităților de cinste, corectitudine, respect, moralitate, ambiție, adeptul lucrului în echipa, accept părerile și sfaturile tuturor cetățenilor motivați să construiască ceva bun și frumos pentru comunitate și care doresc o schimbare după 30 de ani, realizând proiecte de dezvoltare ale comunei, lăsând în urmă ceva durabil copiilor noștri” – declară Iulian Burdea.

Atașamentul față de comună și cetățenii săi este reflectat și în ampla listă de proiecte pe care candidatul vrea să le implementeze dacă va fi ales primar:

  • Alimentare cu gaz a satelor Vlădeni, Borșa, Vâlcelele, Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni, necesitate majoră, deoarece comună Vlădeni nu se află în zona cu păduri, procurarea de material lemnos fiind o problema a tuturor locuitorilor, aprovizionarea făcându-se la prețuri exorbitante;
  • Reabilitarea drumurilor comunale din satele Vlădeni, Borșa, Vâlcelele, Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni , în prezent nu există niciun drum comunal asfaltat;
  • Dezvoltarea rețelei de canalizare și colectare a apelor pluviale în satele Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni, Borșa, Vâlcelele și Vlădeni
  • Refacerea podurilor și podețelor de peste pârâurile din toate satele comunei;
  • Reabilitarea Școlii și Grădiniței din satul Alexandru cel Bun;
  • Reabilitarea Grădiniței din Vlădeni;
  • Construierea unei săli și teren de sport pentru Liceul Tehnologic Vlădeni și terenuri de sport la toate școlile din Borșa, Vâlcelele, Alexandru cel Bun, Broșteni;
  • Construirea de parcuri de joacă pentru copii în satele Vlădeni, Borșa, Vâlcelele, Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni;
  • Identificarea și amenajarea unui nou cimitir în satul Vlădeni;
  • Construirea de capele mortuare în satele Vlădeni, Borșa, Valcelele, Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni;
  • Înființarea unei Club Sportiv și construtia unui teren de sport – fotbal,baschet,tenis,handbal,etc;
  • Implicarea Primăriei în acțiunea de înființare a Asociației de Proprietari Vlădeni- asociație cu personalitate juridică, această putând să acceseze fonduri în vederea , anveloparii blocurilor de locatari, a reabilitării acestora, astfel dând o altă față centrului comunei;
  • Încurajarea și sprijinirea tinerilor din comună în a accesa proiecte europene în domeniul agriculturii, producției, serviciilor, astfel creându-se locuri de muncă și dezvoltând în același timp propria afacere. “Prin această acțiune, dorim să reîntoarcem cetățenii comunei care au fost nevoiți să plece în străinătate” – spune candidatul;
  • Construirea unui Cămin Cultural în satul Vlădeni pentru acțiunile comunității;
  • Renovarea și redarea în circuit a Căminului Cultural din Alexandru cel Bun;
  • Înființarea unui Centru Medical pentru ingijiri paleative și bătrâni fără susținători;
  • Atragerea de noi investitori în zona prin dezvoltarea infrastructurii, printr- o mai eficientă activitate a administrației publice, reducerea birocrației și a timpilor de răspuns a cererilor și petițiilor;
  • Finalizarea și optimizarea rețelelor de comunicații în satele Alexandru cel Bun și Valcelele, prin colaborare cu operatorii din domeniu;
  • Identificarea de terenuri pentru locuri de casă pentru familiile tinere din toate satele comunei;
  • Identificarea de terenuri neagricole pretabile pentru împădurire.