Prima etapă pentru înscrierea elevilor în învățământul profesional, dual a început luni, 29 iunie, și durează până pe 3 iulie, apoi continuă în perioada 6-7 iulie 2020, potrivit calendarului admiterii.
Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole.
Din cauza situaţiei speciale din acest an şcolar, cauzată de criza sanitară COVID 19, opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ care are ofertă pentru învăţământul profesional şi calificările din oferta acesteia se completează de către candidaţi asistaţi de diriginţi/ cadrele didactice din unitatea de învăţământ gimnazial la care elevul a făcut clasele V-VIII, pe baza unei programări pe zile şi ore a tuturor elevilor, potrivit alegetidrumul.ro.
Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole.
Candidaţii nu se prezintă şi nu depun personal documentele de înscriere la unităţile de învăţământ profesional pentru care optează.
Locuri suplimentare epntru elevii cu CES
Pentru anul şcolar 2020-2021 se vor aloca locuri distincte peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). Modificarea este menţionată în OMEC nr. 4617/22.06.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 545/25.06.2020. Repartizarea candidaților pe aceste locuri se realizează de către Comisia de admitere județeană/ Comisia de admitere a municipiului București, în baza unei proceduri stabilite de Comisia națională de admitere.Absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2020-2021 în:
- Învăţământul profesional
- Învăţământul dual
- Învăţământul liceal tehnologic.
Formarea elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual este susţinută din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de:
- 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
- 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual
A doua etapă de înscriere a elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se va derula în perioada 24 iulie – 4 august 2020.
Oferta educaţională pentru anul şcolar 2020-2021 pentru învăţământul profesional, pentru învăţământul dual şi pentru învăţământul liceal tehnologic este disponibilă pe site-ul alegetidrumul.ro.
Folosește Harta Învățământului Profesional și Tehnic
- Vezi toate școlile profesionale și liceele tehnologice din țară. Date actualizate pentru anul școlar 2019-2020.
- Află mai multe despre campania Meseria face diferența
- Află câți elevi sunt în fiecare calificare, în fiecare an de studiu
- Caută o calificare (de ex. sudor, mecanic, bucătar) și harta îți arată câte firme și câți salariați activează în domeniul respectiv