În 64 de ore, la cea de-a doua ediție a maratonului de vaccinare de la UMF Iași, au fost imunizate peste 4.000 de persoane

0
678

De la începutul campaniei, la nivelul județului Iași au fost efectuate 340.669 de vaccinări. În weekendul 4 – 6 iunie 2021 a avut loc cea de-a două ediție a Maratonului de Vaccinare de la UMF Iași, ocazie cu care s-au imunizat puțin peste 4.000 de persoane

Al doilea maraton de vaccinare de la UMF Iași a fost un efort de 64 de ore fără întrerupere în care s-au mobilizat 145 de medici, 145 de registratori, personal administrativ al UMF Iași, 145 de asistenți medicali și 95 de studenți voluntari. S-a utilizat serul Pfizer și vaccinările s-au făcut în 12 fluxuri pe timpul zilei și două fluxuri în timpul nopții, fără programare, doar în baza unui act de identitate. Efortul echipei UMF Iași a însemnat o reluare a maratonului desfășurat în perioada 14 – 17 mai, când au fost vaccinate 4.649 de persoane. În total, pe parcursul celor două maratoane organizate la UMF Iași, au fost administrate 8.742 de doze de vaccin. La cel de-al doilea maraton a fost prezentă Ioana Mihăilă, ministrul sănătății, aflată în vizită la Iași, care a imunizat câteva persoane”, a precizat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

La cinci zile de la deschiderea primului centru de imunizare fără programare împotriva COVID-19 din județul Iași cu serul Johnson & Johnson, de la Aeroportul Internațional Iași, au fost imunizate 215 persoane. Aceștia au primit o singură doză de vaccin. De la deschiderea centrului drive-thru de la Palatul Culturii, 26 mai 2021, și până ieri au fost vaccinate cu serul Pfizer 896 de persoane, iar 5.572 de doze de Pfizer au fost administrate într-o lună la centrul din parcarea ERA Shopping Park Iași, scrie bzi.ro.